Celine Dion vizitează Parisul înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice. „Sunt atât de fericită să mă întorc”

Celine Dion vizitează Parisul înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice. „Sunt atât de fericită să mă întorc”
Sursa foto: Instagram/ celinedion

Celine Dion a sosit, marți în Paris, ceea ce a stârnit speculații cum că ar cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din acest an, iar înainte de marele eveniment a luat la pas orașul pentru a-l redescoperi.

Celine Dion vizitează Parisul

Cântăreața celebră este posibil să cânte, vineri, la deschiderea marii competiții, iar înainte a decis să viziteze capitala franceză și a publicat câteva fotografii pe rețelele de socializare, în care se afla în fața Muzeului Luvru, conform știrileprotv.

„De fiecare dată când mă întorc la Paris, îmi amintesc că există atât de multă bucurie şi frumuseţe de văzut în lume”, a scris ea: „Iubesc Parisul şi sunt atât de fericită să mă întorc! Mulţumesc oamenilor noştri minunaţi de la Luvru!”, a scris aceasta la descrierea postării.

Vizita cântăreței în Paris a născut speculații cum că ea ar putea cânta în deschiderea Jocurilor Olimpice. De câteva luni, circula zvonuri cum că, după pauza de patru ani pe care a făcut-o din cauza bolii, e ava reveni pe scena competiției din Paris pentru a cânta.

View this post on Instagram

A post shared by Céline Dion (@celinedion)

Cântăreața s-a retras de patru ani din carieră

Celine Dion s-a retras din lumina reflectoarelor din 2020 după ce a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide, o boală neurologică care afectează vocea, drept pentru care nu și-a mai putut continua cariera. Dar, fanii ei au sperat că ea va reveni pe scena din Paris pentru a concerta la deschierea Jocurilor Olimpice și cântăreața niciodată nu a negat speculațiile apărute.

Ministrul francez al Sportului şi al Jocurilor Olimpice şi Paralimpice, Amélie Oudéa-Castera, a fost întrebată dacă Celine Dion va cânta la deschiderea competiției, dar ea nici nu a negat, nici nu a confirmat speculațiile. Cu toate acestea, a spus că vizita cântăreței în Paris nu este doar o coincidență.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`