Celebrul alpinist american Dean Potter a murit în Parcul Naţional Yosemite din Statele Unite (VIDEO)

Publicat: 18 05. 2015, 13:30
Foto: cnn.com

Celebrul alpinist american Dean Potter, cunoscut pentru spectacolele de căţărare fără echipament sau mers pe frânghie, a murit, duminică, în Parcul Naţional Yosemite din Statele Unite, scrie CNN.

Potter şi un alt prieten au încercat să treacă în zbor printre două creste de munţi, dar s-au izbit de acestea şi nu au mai avut timp să deschidă paraşutele.

Accidentul mortal a avut loc în Parcul Naţional Yosemite, unde Dean Potter şi Graham Hunt au sărit de pe Taft Point spre Valea Yosemite, o coborâre de peste 1.000 de metri.

Cei doi faceau wingsuitflying, un sport în care un o persoană poate zbura folosind un costum special numit „wingsuit”, adică un costum cu aripi. Drumul lor trecea printre două creste de munţi, însă cei doi nu au reuşit să se strecoare şi s-au izbit de pereţi.

Jurnaliştii de peste ocean scriu acum că Potter şi-a prevăzut moartea într-un interviu încă de la începutul anului 2014.

„Când eram mic, prima mea amintire este un vis în care zburam. În visul meu, zburam şi apoi cădeam. M-am întrebat întotdeauna, pe măsură ce am crescut, dacă acest lucru este o premoniţie a faptului că voi muri după o căzătură”, declara ]n 2014 alpinistul.

Dean Potter era vestit pentru spectacolele de alpinsim fără echipament şi mers pe frânghie la înălţimi ameţitoare. El a combinat două sporturi, free soloing şi BASE jumping într-unul singur – Free BASE. Acest lucru presupune să te caţeri fără coardă sau alt fel de echipament de siguranţă, în afara unei paraşute în spate.

Alpinistul Dean Potter a murit

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf