Celebrarea victoriei întârzie pentru Donald Trump sau Joe Biden: Numărarea voturilor din Nevada, suspendată

Publicat: 04 11. 2020, 16:29

Rezultatele finale la alegerile prezidențiale din SUA riscă să fie anunțate cu întârziere. Se pune în discuție contestarea rezultatelor și decizia în justiție, indiferent de câștigător. De asemenea, în unele state deja au fost confirmate anumite probleme.

În Nevada, de exemplu, stat cu 6 dintre cei 538 de electori, continuă suspansul. Autoritățile locale au anunțat în cursul zilei de miercuri faptul că numărarea voturilor a fost suspendată și va fi reluată joi dimineața – ora locală, ora 19:00 a României.

Joe Biden, într-un ușor avantaj la Nevada

Până acum, 85% dintre buletine au fost numărate. Democratul conduce cu mai puțin de 8.000 de voturi, cu un scor de 49,3% la 48,7%.Buletinele de vot trimise prin poștă, primite în ziua alegerilor, nu au fost luate în calcul și nici cele care vor ajunge în cursul acestei săptămâni.

În 2016, Nevada a mers pe mâna democraților, reprezentați de către Hillary Clinton. Dacă va câștiga Nevada, Joe Biden ar avea un avantaj „la mustață”, de 227 la 213 electori.