George Clooney vinde celebra vilă de pe Lacul Como, din nordul Italiei. Potrivit unei surse apropiate starului, locuința a fost scoasă la vânzare pentru suma de 100 de milioane de euro.
Zvonurile potrivit cărora starul din „Batman și Robin” își vinde vila luxoasă de pe Lacul Como circulă încă din 2010, când s-a menționat că se gândea să o vândă pentru că paparazzi erau atrași de zonă.
Cinci ani mai târziu, în 2015, au apărut din nou zvonuri referitoare la dorința starului, la mai puțin de un an de când s-a căsători cu Amal.
„George iubește zona și oamenii care locuiesc acolo, dar este conștient de atenția pe care o primește atunci când se află în oraș. A primit o ofertă uriașă pentru vilă, pe care o ia în considerare, și ar urma să cumpere o altă proprietate, mai puțin accesibilă, într-o altă zonă din Italia”, declara pe atunci o sursă pentru Page Six, scrie Mediafax.
Cei doi soți au cumpărat proprietatea Domaine du Canadel din regiunea Provence, Franța, iar Amal preferă să locuiască acolo.
Actorul a cumpărat această frumoasă proprietate la prețul de 10 milioane de dolari în 2002.