Cele mai mari tragedii din istorie, pe care omenirea le putea evita

În istorie nu există dacă. Şi totuşi, proiectăm nostalgii peste momente din trecut care ar fi putut arăta diferit. Din păcate nu au fost altfel, deşi multe situaţii tragice puteau fi evitate. Să aruncăm o privire pe câteva dintre ele…

Cele mai mari tragedii din istorie

Din preistorie şi până în contemporaneitate, sămânţa răului şi-a făcut loc sinuos, indiferent cât de evoluaţi ne-am crezut în acele momente. De cele mai multe ori, vina au purtat-o liderii inepţi ajunşi la putere…

Operațiunea Barbarossa

Frederik Barbarossa a fost unîmpărat romano-german care a condus a treia cruciadă în secolul al XII-lea.Operațiunea Barbarossa, numită după celebrul personaj istoric, a fost planul paranoic al lui Hitler de atacare a Rusiei.

Acum poate părea ceva firesc. În 1940 însă, părea ficţiune, pentru că Germania se aliase cu URSS, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, şi dilua blocada economică a Angliei prin importuri din ţara lui Stalin. Un al doilea front pe estul Europei era ceva incredibl. Atât de incredibil că ruşii deşi au aflat de Operaţiunea Barbarossa, nu au dat crezare avertismentelor făcute de serviciile secrete.

Pe 22 iunie 1941, fără o declaraţie de război, forţele germane au atacat Uniunea Sovietică din mai multe locuri.Hitler era încrezător că în câteva luni Armata Roşie va fi înfrântă.

Iniţial sovieticii au fost luaţi prin surprindere de atacul german, deoarece Stalin credea că se va petrece mai târziu, după ce britanicii vor fi înfrânţi, pentru a se evita lupta pe două fronturi.

Operaţiunea Barbarossa preconiza un asalt de patru luni, pe un front de aproape 3.000 de kilometri, împotriva unui inamic a cărui populaţie era aproape dublă faţă de cea a Germaniei şi care era mai mare şi decât populaţia totală a ţărilor vasale Reich-ului…

A durat nu patru luni, ci patru ani, cu pierderi imense de ambele părţi. Nici în ziua de azi nu se ştiu cifrele exacte. Aprecierile privind numărul militarilor sovietici morți variază între 8,5 milioane şi 15 milioane. Numărul de soldați germani uciși în luptă sau în lagărele ruseşti este estimat la 3 milioane. Numărul de civili morți este estimat la 20 de milioane.

Frontul de răsăritcare a fost deschis prin această operațiune a fost cel mai mare teatru de lupte al celui deAl Doilea Război Mondial. Se consideră că eşecul Operaţiunii Barbarossa a dus la căderea celui de-al Treilea Riech şi înfrângerea Germaniei naziste.

Cum ar fi arătat istoria fără Operaţiunea Barbarossa? Nu vom şti niciodată…

Pearl Harbour

După modelul nemţilor, şi japonezii s-au gândit să-i atace pe americani tot prin surprindere şi fără o declaraţiei de război. Se întâmpla pe 7 decembrie 1941 la baza navală de la Pearl Harbor din Hawaii. Ca şi confraţii ruşi, americanii au fost avertizaţi de către serviciile secrete, dar au ignorat iminenţa unui atac.

Prin urmare, flota imperială japoneză a executat pur şi simplu patru cuirasate, trei crucişătoare, trei distrugătoare, un puitor de mine, 188 de avioane. Atacul s-a soldat cu uciderea a 2.402 persoane şi cu rănirea altor1.282. Totul în doar 90 de minute.

Un atac „conceput în mod genial şi plănuit meticulos”, după cum susţine Gordon Prange, cel mai important specialist pe tema atacului de la Pearl Harbor. Părerile sunt însă împărţite. În ciuda victoriei evidente, japonezii nu ar fi fost atât de eficienţi…

Amiralul Isoroku Yamamoto, comandantul flotei japoneze miza pe faptul că atacul de la Pearl Harbor, coroborat cu capturarea Insulelor Filipine, îi va şoca şi demoraliza pe americanicare, astfel, vor sta departe de teatrul de război. Efectul a fost exact invers: Statele Unite ale Americii au intrat imediat în Al Doilea Război Mondial.

Cum ar fi fost istoria fără atacul de la Pearl Harbor? America ar fi intrat oricum în război…
Victoria din 7 decembrie însă, i-a făcut pe japonezi să-şi păstreze tacticile şi modul de abordare de tip samurai, care a dus ulterior la pierderi imense, scrie Historia.ro. În plus, Pearl Harbor a întârit concepţia japonezilor că ar putea obţine o victorie indiferent de şanse, fiindu-le suficientă voinţa. Iar această credinţă a orbit Japonia atunci când înfrângerea era inevitabilă şi a prelungit războiul până în august 1945.

Al Doilea Război Mondial

Al Doilea război mondial (1939 – 1945) fost cel mai întins război din istorieși a implicat direct mai mult de 100 de milioane de oameni din peste 30 de țări.Luptele dintre cele două mari alianțe militare- AliațiișiAxa – au dus la decesul între 50 şi 85 milioane de oameni. Dintre aceştia, 11 milioane au fost victimele Holocaustului, în încercarea dementă a naziştilor de a eradica poporul evreu.

Momentul de început al conflagraţiei mondiale este considerat 1 septembrie 1939 când Germania a atacat Polonia, ulterior declarând război Franţei şi Marii Britanii. Germania a cucerit sau controlat o mare parte din Europa continentală, și a format Axa Roma-Berlin-Tokyo împreună cuItaliașiJaponia.

Înaintarea Axei s-a oprit în 1942, când Japonia a pierdut criticabătălie de la Midway, în apropiere deHawaii, iar Germaniaa fost învinsă în Africa de Nordși apoi, în mod decisiv, laStalingrad, în URSS unde deschisese al doilea front în iunie 1941.

În 1943 Italia capitulează, iar în 1944 Aliaţii au invadat Franţa ocupată de germani.

Războiul din Europa s-a încheiat cu oinvazie a Germanieide către Aliații Occidentali și Uniunea Sovietică, care a culminat cucapturarea Berlinuluide către trupele sovietice și ulteriorcapitularea necondiționată a Germanieila8 mai 1945.Cum Japonia refuzat să se recunoască înfrântă, a urmat unul dintre cele mai triste şi controversate momente din istorie – bombardamentul nuclear. Statele Unite ale Americiiau detonat bombe atomicedeasupra orașelor japonezeHiroshimașiNagasaki,la 6 și, respectiv, 9 august.Pe 15 august 1945 se încheia şi războiul în Asia…

Al Doilea Război Mondial a modificat alinierea politică și structura socială a lumii. S-a înființatOrganizația Națiunilor Unite(ONU) pentru a promova cooperarea internațională și a preveni conflictele viitoare. SUA şi URSS au devenit superputeri rivale, care în următorii 46 de ani au întreţinut Războiul Rece, în principal opunând la nivel doctrinar, sistemul socialist celui capitalist.

Genocidul din Rwanda

S-a întâmplat în 1994, în plină eră modernă şi democratică… S-a întâmplat datorită urii interne şi nepăsării internaţionale. În doar 100 de zile (7 aprilie- mijlocul lui iulie) au fost masacraţi între 800.000 şi 1 milion de membri ai etniei Tutsi şi Hutu moderaţi din Rwanda. Călăi au fost cei din miliţiile locale, în încercarea de a opri revolta izbucnită între etnii. Culmea e că la acel moment în Rwanda staționată o misiune de pace (UNAMIR), sub egida Națiunilor Unite…

Revolta a izbucnit după ce avionul în care se afla președintele Rwandei din acel moment, Juvénal Habyarimana, și președinteleBurundi-ului, ambii etnici hutu, s-a prăbușit în condiții neelucidate, lângă capitalaKigali.

Cu 11 milioane de locuitori şi o suprafaţă cât a Belgiei, Rwanda este ţara africană cu cea mai densă populaţie pe metru pătrat. Etnicii hutu reprezintă aproximativ 84% din populație, restul de 15% fiind format din etnicii tutsi. Vorbesc aceeaşi limbă, respectă aceleaşi tradiţii, dar conflictul dintre ei e vechi şi legat de statutul social.

În ciuda faptului că tutsi erau minoritari, încă din secolul XIX, dinainte de cucerirea belgiană, ei reprezentau aristocrația și erau cei care conduceau țara, în timp ce hutu erau forța de muncă. Tutsi erau proprietarii de pământuri, în timp ce hutu erau crescătorii de animale și agricultori. Sute de ani membrii celor două grupuri etnice au conviețuit în pace, dar diferenţele s-au accentuat în perioada colonizării de către belgieni.

Primul conflict major a avut loc în 1959, după moartea regelui regelui Mutara III, etnia hutu cerând emanciparea şi accesul la funcţii de conducere. A început şi vânarea celor din etnia tutsi, mulţi dintre ei emigrând în ţările vecine. Dar adevărata tragedie a izbucnit în 1994. Cifrele organizațiilor mondiale arată că în cele 100 de zile care au urmat au fost uciși în medie 8.000 de oameni pe zi, iar 9 tutsi din 10 și-au pierdut viața.

Pe data de 4 iulie 1994, atrocitățile au fost stopate de ofensiva a Frontul Patriotic din Rwanda (FPR), grupări de etnici tutsi care trăiau în exil din timpul pogromului din 1959. A urmat un alt revers violent, iar peste 2 milioane de etnici hutu au părăsit țara refugiindu-se în țările vecine, în special în Congo.

La conducere a venit Paul Kagamé, liderul FPR, care i-a scos în afara legii pe toți membrii fostei administrații hutu și a impus o nouă constituție prin care nu mai există hutu ori tutsi, ci doar rwandezi.

Erupția vulcanului Vezuviu

În prosperul Imperiu Roman Timpuriu, ziua de 24 august a anului 97 nu anunţa nimic special pentru cei 20.000 de locuitorii din Pompei ori cei 5000 din Herculane. Până pe la prânz viaţa a curs liniştită în Pompeiul plin de meşteşugari, negustori şi fermieri ori în cochetul Herculane plin de terme şi vile opulente pentru turişti. Apoi, deodată, Vezuviul a erupt neaşteptat şi teribil. În următoarele 12 ore, cenușa vulcanică și pucioasa au invadat orașul, obligându-i pe locuitori să fugă speriați.Oamenii care au rămas la Pompei au fost uciși în dimineața zilei de 25 august, când un nor de gaz toxic a ajuns în oraș, sufocându-i pe cei care nu au fugit. A urmat un șuvoi de rocă și cenușă, care a făcut ca acoperișurile și zidurile să se prăbușească, îngropându oraşul sub 5 metri de lavă. La fel s-a întâmplat şi în Herculane, unde stratul vulcanic care a acoperit oraşul a fost de 20 de metri.

Şi îngropate au rămas până în sec. al XVIII-lea când au început primele escavări.

Nici în ziua de azi nu se ştie cu exactitate numărul victimelor, dar se estimează că în jur de 2000.

Cele mai recente calcule ştiinţifice, arată că erupţia vulcanului Vezuviu a emis energie termală de 100.000 de ori mai mare decât cea emisă de bombele lansate asupra Hiroshima şi Nagasaki în 1945, potrivitArs Tehnica.

Pompeiul a devenit o necropolă turistică unică, sinistră, unde poţi vedea, pur şi simplu, oraşul şi locuitorii săi încremeniţipe 24 august 79…

Scufundarea navei Lusitania

Pe 7 mai se împlinesc 105 ani de la scufundarea navei Lusitania, unul dintre cele mai tragice incidente marine din istorie. Incident şi nu accident, pentru că nava a fost scufundată pe timp de război.

Deși nu era înarmată, pachebotul transatlantic Lusitania transporta 60 de tone de muniție pentruAliați(1.242 lăzi cu proiectile, 1.000 cutii cu cartușe și 10,5 tonefulminat de mercur). La 6 zile după ce a plecat dinNew Yorkcu destinațiaLiverpool, un submarin german a torpilat-o în apropiere de Fastnet, la circa 12 mile marine de coasta Irlandei. Torpila a atins tribordul vaporului, care naviga cu viteza redusă de 18 noduri către portul Queenstown, scrie Historia.ro.

Vasul ar fi trebuit să fie escortat şi protejat de crucişătorul britanic „Juno”, dar din ordinul amiralităţii regale în frunte cu Winston Churchill, cu două zile înainte de tragedie, nava de escortă fusese retrasă…

În doar 15 minute Lusitania era în totalitate sub apă. La bord se aflau 1.158 pasageri, dintre care 128, după unele surse, erau cetăţeni americani. Doar 703 persoane au supravieţuit…

Se consideră că scufundarea navei Lusitania e una din tragediile ce puteau fi evitate. Încă de atunci presa vremii a speculat îndelung faptul că amiralitatea britanică a dat dovadă de „neglijenţe calculate”, în scopul „forţării intrării SUA în război”. Şi într-adevăr, scufundarea Lusitaniei avea să influenţeze decizia intrării SUA în Primul Război Mondial, doi ani mai târziu, pe 4 aprilie 1917…

Războiul din Golf

La2 august1990, subpretextulcă deține drepturi istorice asupraKuweitului,Irakul condus deSaddam Husein, a invadat emiratul și l-a anexat.ONUa condamnat agresiunea și a instituit unembargo comercialîmpotrivaIrakului, dar dictatorul a refuzat să e retragă din ţara invadată.

La 3 ianuarie 1991 ONU, prin forţa multinaţională a 28 de ţări, a declanşat operațiunea militară”Furtună în deșert” în urma căreia Kuweitula fost eliberat până pe 27 februarie. Irakula rămas însă sub un regim de sancțiuni și de control alONU, existând indicii că regimul de la Bagdadfabrica în secret armebacteriologiceșichimice. Refuzulguvernului irakiande a coopera cu echipele de control a determinat bombardamentul de pedepsire americano-engleză din decembrie 1998, denumit Operațiunea „Vulpea deșertului”.

Războiul din Golf a fost prima criză internaţională, post-Război Rece, precedată de o adevărată furtună diplomatică care s-a dovedit la fel de ineficientă ca şi blocada economică.

Formidabila tehnologie, rămasă nefolosită din perioada războiului rece, pentru care se cheltuiseră peste 500 miliarde dolari, a fost angajată pentru prima dată pe un teatru de operaţiuni. Avioanele folosite în bombardamente erau adevărate platforme de război electronic, destinate bruierii radiolocatoarelor, scoaterii din funcţiune a centrelor de transmisiuni şi mijloacelor de dirijare a rachetelor şi de radionavigaţie. Experţii au estimatoperaţia aerianăca fiindcea mai puternică din istoria războaielor(peste 180 de mii de tone de bombe, dirijate prin mijloace electronice şi muniţii inteligente).

Conflictul din Golf a reprezentat primul război transmis în direct prin toate canalele mass-media, operaţiunile psihologice şi manipularea mediatică constituindu-se ca o adevărată armă numită psiho-media.

Consecinţele politice, economice, umane ale Războiului din Golf au fost dezastruoasepentruIrak,Kuweit şi întreaga regiune. Peste 100.000 de civili şi militari au fost ucişi între august 1990 şi februarie 1991, şi peste 300.000 au fost răniţi. 2,5 milioane de persoane au fost deplasate în cele două ţări.

Irakul a suferit noi pierderi şi distrugeri estimate la 170 de miliarde de dolari, care au agravat şi mai dramatic situaţia sa economică. La rândul său, Kuweitul a suferit daune estimate la 60 de miliarde de dolari în urma conflictului din ianuarie-februarie 1991.

Conform estimărilor făcute de Congresul american, Statele Unite (ale căror trupe militare şi auxiliare au reprezentat 74% din totalul forţelor coaliţiei internaţionale) au fost implicate în gestionarea crizei la un nivel de peste 61 de miliarde de dolari dar din care cea mai mare parte a fost decontată de către alte ţări.

Victimele coaliţiei, cifrate la vreo 1700 morţi au fost controversate încă de la început şi considerate parte din războiul psihologic dus în Golf… SUA au raportat 148 de morţi pe câmpul de luptă, 35 în accidente colaterale şi un pilot dispărut.

Coaliţia a mai raportaţi 776 răniţi dintre care 458 americani, conform Wikipedia.

…Irakul a plătit, de-a lungul anilor, şi în perioada Saddam şi după, în medie cam un miliard pe semestru. Până în 2014,au fost oferite compensaţii pentru 1,5 milioanede cereri, în valoare de 46,7 miliarde de dolari,dintre care aproape 12 miliarde pentru persoane fizice, potrivit Gulf News.

Explozia navetei Challenger

La doar 73 de secunde de la lansare, pe 28 ianuarie 1986, naveta spaţială Challenger s-a dezintegrat deasupra Oceanului Atlantic, în dreptul Floridei, sub privirile împietrite ale oficialilor NASA. Cei şapte membrii ai echipajului nu au avut nicio şansă.

Totul de la o garnitură inelară a propulsorului din dreapta, care a cedat la lansare.

Impactul asupra opiniei publice americane dar şi de peste tot din lume a fost major şi imediat, operaţiunea de lansare fiind televizată şi transmisă în direct de CNN şi NASA TV. 48% din copiii cu vârste între 9 și 13 ani, conformNew York Timesau urmărit lansarea la școală. 85% dintre americani au aflat de incident în prima oră de la producerea lui.

Ceea ce părea mândria Agenţiei Spaţiale Americane s-a transformat într-un dezastru fără precedent.

Explozia navetei Challenger (1986)

După accident, flota NASA pentru programul Space Shuttle a rămas la sol aproape trei ani pe durata anchetelor, audierilor, reproiectării propulsoarelor, și a altor revizuiri, modificări și pregătiri tehnice și manageriale.

Pentru 32 de luni programul navetelor spațiale americane a fost oprit, iar incidentul anchetat de o comisie specială numită depreședintele americanRonald Reagan. Verdict: managerii de la NASA știau că proiectul constructorului propulsoarelor,Morton Thiokol, conținea un defect cu potențial catastrofal la nivelul O-ringurilor încă din 1977, dar nu au rezolvat problema corespunzător.

În 2004, PreședinteleGeorge W. Busha conferit post-mortemMedalia de Onoare Spațială a Congresuluituturor celor 7 astronauți pierduți în accident.

Tsunami-ul din Oceanul Indian

Pe 26 decembrie 2004, ora locală 07:58, un cutremur de 9,3 pe scara Richter se producea în largul Insulelor Sumatra. Cel mai puternic seism din ultimele patru decenii a durat 10 minute şi a fost atât de intens încât a mişcat axa planetei cu 1 cm! Abia apoi a început prăpădul.

Un tsunami cu valuri între 10 şi 30 de metri a măturat 800 de kilometri de coastă din arhipelagul indonezian. Au fost afectate în total 14 ţări, cu ieşire la Oceanul Indian, din Thailanda până în India, Sri Lanka şi chiar coasta de est a Africii. 230.000 de oameni au murit în doar câteva ore. Peste două milioane de persoane au rămas fără adăpost, iar pagubele au fost estimate la 14 miliarde de dolari.

Mii de turişti străini din 37 de ţări, aflaţi în vacanţă, au căzut victime furiei apelor.

Cel mai trist a fost faptul că nu a existat o alertă de tsunami care ar fi putut salva multe vieţi. Centrul de alertă pentru tsunami din Hawaii nu a acoperit decât Pacificul…

După catastrofă, autorităţile din toate aceste state s-au mobilizat pentru a pune la punct un sistem de avertizare în caz de tsunami. A fost creat un centru de avertizare doar pentru Oceanul Indian, iar valurile sunt monitorizate cu ajutorul a 60 de balize iar datele sunt transmise prin satelit Centrelor de alertă pentru tsunami.

Erupţia Muntelui Tarawera

Cum ar fi să vă trezească în plină noapte explozia unui munte? Să vedeţi pe geam, la circa 30 de kilometri depărtare flăcări uriaşe, iar afară să plouă cu pietre incandescente? Apoi să mai înceapă şi un cutremur… Teribil, nu?Din păcate asta au trăit locuitorii neo-zeelandezi din Rotorua, localitate situată în regiunea centrală dinNorth Island. Era 2:00 noaptea în data de 10iunie 1886, când muntele Tarawera a irumpt. Atunci satul TeWairoa a devenit un Pompei al Noii Zeelande, înmormîntat de propriul său Vezuviu.Muntele avea trei cratere, şi arunca afară flăcări care ajungeau pînă la 300 de metri înălţime“ – avea să povestească un martor ocular, potrivit site-ului NZHistory.

Erupţia a durat şase ore şi a ucis 120 de oameni, în majoritari etnici Māori. Fumul s-a ridicat până la 10 km înălţime, iar lava a format un râu de 17 km.

Tot atunci lava vulcanică a distrus şi celebrele terase albe şi roz din regiunea lacului Rotomahana, din Noua Zeelanda, considerate a opta minune a lumii şi care atrăgeau turişti din întreaga lume.

Putea fi evitată criza coronavirusului?

Noulcoronaviruscontinuă să se răspândească peste tot în lume. De la debutul pandemiei, peste 2,4 milioane de persoane din 210 țări și teritorii de pe glob au fost infectate cuCOVID-19. La nivel mondial, bilanțul victimelor a ajuns la aproape 168.000, în timp ce numărul celor care s-au vindecat de infecția cu SARS-CoV-2 a trecut de 640.0000. Statele Unite ale Americii sunt cea mai afectată țară de pandemia decoronavirus, cu peste 770.000 de cazuri de contaminare și peste 41.300 de decese.

Putea fi criza coronavirusului evitată s-au întrebat miliardele de oameni ai planetei. Da, dacă… şi dacă… şi dacă. Să analizăm câteva variabile.

Reacţia rapidă şi sinceră a Chinei…Indiferent dacă noul coronavirus a sărit gardul trofic de la animal la om, sau gardul laboratorului din Wuhan, reacţia imediată a Chinei ar fi putut opri răspândirea catastrofală pe întreaga planetă. China nu numai că nu a ţinut situaţia sub control, dar nici nu a lăsat să se înţeleagă adevăratagravitate a COVID-19.

Serviciile secrete.Ce au făcut oare serviciile secrete ale marilor puteri? Sau cele ale puterilor mai mici? Realitatea nu a fost deloc ca în filme. Pur şi simplu, nimeni nu a fost suficient de pe fază pentru a avertiza la timp şi a prevedea proporţiile dezastrului. Abia la finalul lui martie CIA s-a mai dezmeticit şi araportat Congresului că datele oficialilor chinezi nu sunt cele reale, ci au fost mult subevaluate.

Suficienţa politică. Mulţi politicieni au luat iniţial în derâdere fenomenul, în frunte cu un nonşalant Donald Trump, în primele zile ale pandemiei. Reacţia lor a făcut ca oamenii, la rândul lor, să nu ia în serios gravitatea coronavirusului. Apoi, morţii au început să curgă pe toate meridianele şi optica s-a schimbat. Cam târziu însă…

Suficienţa cadrelor medicale. Nu numai lipsa de echipamente a dus la îmbolnăviri neaşteptate în rândul cadrelor medicale. Iniţial, din cauza lipsei de informare, mulţi dintre lucrătorii sanitari, chiar şi cu experienţă, au ignorat reguli minime de protecţie. Da, e uşor de spus asta acum, post factum…

Lipsa de solidaritate. Chiar dacă aparent, naţiunile şi-au dat mâna compasiv, existând o solidaritate nu numa declarativă, dar şi la nivelul acţiunilor umanitare, realitatea e totuşi alta. Serviciile secrete sunt departe de a colabora între ele, marile centre care lucrează la aşteptatul vaccin, de asemenea. Ori solidaritatea între naţiuni, la modul cel mai eficient, ar fi redus din enorma presiune a luptei contracronometru cu pandemia.

Din păcate nimeni nu ne-a pregătit pentru aşa ceva, iar situaţia Terrei era departe de a fi ideală chiar şi înaintea acestei crizei medicale fără precedent.Pandemia ar fi putut fi evitată în multe momente, dar omenirea le-a ratat cu brio pe toate. Acum totul e istorie. Şi cum spuneam la începutul materialului, în istorie nu există dacă.