Cele 5 femei care au făcut istorie în America, pe care Trump vrea să le elimine (FOTO)
Cortez Masto, Kamala Harris, Stephanie Murphy, Kate Brown si Ilhan Omar sunt cele 5 femei care au avut rolul de deschizător de drumuri, în istoria Americii.
Potrivit buzzfeed.com, aceste 5 femei joacă un rol important în dezvoltarea Statelor Unite, deși campania viitorului președinte Trump și-a bazat campania sa, susținând că imigranții și musulmanii trebuie să plece.
Hillary Clinton a avut o șansă imensă de a scrie o pagină destul de importantă înistoria celui mai influent continent de peste ocean, arătând întregului mapamond că se poate ca o femeie să se implice în rezolvarea problemelor existente.
Potrivit infobae.comfemeile puternice au reușit de a lungul timpului să se impună în domeniul politic și nu se opresc aici.
Astfel, Catherine Cortez Masto a făcut istorie devenind primul senator Latino din Statele Unite, după victoria în lupta pentru scaunul Senatului, care a fost contestată în Nevada.Chiar dacă Corteznu vorbește spaniola,a fost prezentăîn timpul campaniei electorale ca un campion al cauzei imigranților, deși a fost ținta atacurilor, inclusiv ale noului președinte, Donald Trump.
Kamala Harris, procuror general s-a bucurat de tot sprijinul președintelui Obama și vicepreședintelui Joe Biden. Fiica unei mame indiene și a unui tată jamaican, în vârstă de 51 de ani, este prima senatoare de origine indiană.
Stephanie Murphy a avut, de asemenea, parte de sprijinul lui Obama și Biden. In plus, a avut sprijinul Campaniei pentru Drepturile Omului, un ONG care pledează pentru drepturile comunității LGBT(un acronimcare se referă la colectivitatea lesbiană,gay,bisexuală, potrivit wikipedia)
Murphy este fiica unor refugiațivietnamezi care au emigrat în Statele Unite ale Americii, când avea doar un an. Este prima deputată de origine vietnameză.
Oregon este primul stat care a ales un guvernatordeschisc comunității LGBT. Această barieră a fost ruptă de Kate Brown
Kate a preluat mandatul în 2015, ca urmare a demisiei fostului guvernator.
Ilhan Omar a venit în Statele Unite în perioada adolescenței . Familia ei a scăpat de război civil și a trăit 4 ani într-o tabără de refugiați. Ea este prima femeie de origine musulmana, ex refugiată cu funcție de conducere în America lui Trump.
Momentan este director politic al Rețelei ONG de Femei , (Organizare Femei Network), care lucreazăpentru a împinge femeile din Africa de Est în poziții de conducere.
Ea a fost aleasă în Minnesota congresma, într-un stat din Vestul Mijlociu în careasimilarea unei mari comunități de refugiați somalezi a devenit o problemă în campania prezidențială din țară.
Victoria lui Ilhan Omar, în vârstăde 33 de ani și poartă chador, se află într-o campanie în care Donald Trump a criticat imigranții musulmani și refugiați în drumul lor spre Casa Albă.