Cel puțin doi morți și zeci de răniți în protestele din Cairo: Egiptenii îl vor jos de la putere pe Mohammed Morsi

Cel puțin doi morți și zeci de răniți în protestele din Cairo: Egiptenii îl vor jos de la putere pe Mohammed Morsi
Egiptenii continuă protestele faţă de regimul preşedintelui Mohammed Morsi. Cel putin două persoane au murit şi multe altele au fost rănite în ciocnirile cu forţele de ordine. Morsi a cerut un referendum peste...

Egiptenii continuă protestele faţă de regimul preşedintelui Mohammed Morsi. Cel putin două persoane au murit şi multe altele au fost rănite în ciocnirile cu forţele de ordine. Morsi a cerut un referendum peste două săptămâni, pentru a adopta un nou proiect de Constituţie. Legea, care a fost deja adoptată de Parlament, are o tendinţă islamistă accentuată, susţin experţii.

Noul proiect al Constituţiei trebuie suspus unui referendum naţional. Experţii în drepturile omului sunt de părere că aceasta le-ar putea da clericilor musulmani putere, prin care ar putea limita libertatea de expresie, drepturile femeilor, dar şi alte libertăţi.

Peste 200.000 de persoane au protestat în Piaţa Tahrir din capitala Egiptului, Cairo. Aceştia susţin că preşedintele Morsi este noul „dictator”.

„Toate forțele revoluționare trebuie să se unească, ca răspuns la demonstrațiile în sprijinul lui Morsi și respingerea constituției și decretului Morsi, astfel încât preşedintele să piardă legitimitatea de a fi preşedinte”, a spus protestatarul Esam Saed.

Iniţial, Constituţia urma să fie adoptată peste două luni, însă adunarea a urgentat votarea. Presedintele a declanşat cea mai recenta criză, după ce a emis un decret prin care îşi acordă puteri extraordinare, neutralizând justiţia, unica putere a statului care nu se află sub controlul sau.

Morsi a interzs tribunalelor să dizolve adunarea constituţională sau camera superioară a Parlamentului.

Protestele continuă în Egipt

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)