Cel puţin 38 de curse aeriene, anulate sâmbătă pe aeroportul londonez Heathrow
Cel puţin 38 de curse aeriene au fost anulate, sămbătă dimineaţă, la aeroportul londonez Heathrow, ca efect al defecţiunii la sistemul informatizat pentru dirijarea traficului aerian.
„Treizeci şi opt de zboruri au fost anulate ca efect al defecţiunii de vineri”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Heathrow, precizând că 1.300 de zboruri sunt programate sâmbătă.
„Ar putea fi anulate şi alte curse, dar situaţia se va normaliza în câteva ore”, a explicat oficialul citat, citat de AFP.
Traficul aerian în zona Londrei a fost închis brusc, câteva ore, vineri după-amiază, din cauza unei defecţiuni la sistemul informatizat pentru control aerian.
Numeroase zboruri au fost anulate vineri pe aeroporturile Heathrow, Gatwick, Stansted şi Luton.