Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața într-un accident aerian. Un avion al companiei Turkish Airlines s-a prăbușit luni dimineața într-o zonă rezidențială din apropierea aeroportului Manas, din Kirgizstan, potrivit BBC.
Printre victime se numără cel puțin șase copii.
În urma incidentului, echipele de intervenție în situații de urgență au găsit cadavrele a cel puțin 15 localnici care se aflau în zona în care s-a prăbușit avionul, inclusiv trupul neînsuflețit al pilotului, potrivit Ministerului Sănătății.
Dintre cei patru membri ai echipajului aflați la bord, o singură persoană a supraviețuit.
Avionul, un Boeing 747, trebuie să facă o escală pe aeroportul aflat la aproximativ 24 de kilometri de capitala Biskek. Aeronava a pornit din Hong Kong și urma să ajungă la Instanbul.
Tragedia s-a produs, cel mai probabil, din cauza ceții dense. Avionul a încercat să aterizeze în jurul orei locale 7.31 (3.21 ora României), însă nemaiavând vizibilitate, pilotul a pierdut controlul acestuia.
Avionul a avariat 15 clădiri, a anunțat șeful Centrului pentru managementul crizelor din cadrul Ministerului pentru Situații de Urgență.