Cel puțin 30 de morți în urma mai multor atacuri lansate simultan asupra armatei din Yemen

Publicat: 20 09. 2013, 11:06
Cel puțin 30 de persoane au decedat în urma mai multor atacuri simultane lansate asupra armatei din sudul Yemenului, anunță surse citate de BBC News. Două mașini capcană au explodat în provincia Shabwa, omorând...

Cel puțin 30 de persoane au decedat în urma mai multor atacuri simultane lansate asupra armatei din sudul Yemenului, anunță surse citate de BBC News.

Două mașini capcană au explodat în provincia Shabwa, omorând circa 20 de soldați și rănind mulți alții.

Un atac simultan a fost lansat în orașul Maifaa, alți zece soldați fiind omorâți prin împușcare.

Guvernul de la Sanaa se confruntă cu numeroase atacuri ale organizațiilor al-Qaida din Peninsula Arabă, care țintesc de cele mai multe ori baze militare.