Cel puţin 11 morţi şi 1.250 de răniţi în diverse accidente produse în Japonia din cauza zăpezii

Cel puţin 11 morţi şi 1.250 de răniţi în diverse accidente produse în Japonia din cauza zăpezii
Foto: ajw.asahi.com

O furtună de zăpadă excepţională, fără precedent în ultima jumătate de secol la Tokyo, a provocat moartea a 11 persoane şi rănirea altor 1.250, pe tot teritoriul Japoniei.

Un strat de zăpadă de 27 de centrimetri a acoperit Tokyo sâmbătă, ceea ce nu s-a mai întâmplat de 45 de ani, informează AFP.

Depresiunea, care a parcurs sâmbătă sud-vestul insulei principale Honshu înainte de a ajunge la Tokyo, s-a deplasat apoi către nord-est, depunând 35 de centrimetri de zăpadă în oraşul de coastă Sendau.

11 persoane au murit în accidente provocate de zăpadă şi cel puţin 1.253 de persoane din întreaga ţară au fost rănite.

Nu mai puţin de 5.300 de accidente diverse au fost înregistrate în 35 de prefecturi afectate de ninsori.

Peste 20.000 de locuinţe au rămas fără curent electric duminică dimineaţă, iar 400 de zboruri au fost anulate în plus faţă de cele 740 suprimate cu o zi înainte.

Circa 5.000 de călători au rămas blocaţi la începutul zilei pe aeroportul internaţional Tokyo-Narita, din cauza stării proaste a drumurilor care îl leagă pe acesta de capitală.

Vremea era relativ blândă la Tokyo duminică dimineaţă şi la prânz, dar noi ninsori sunt aşteptate în nordul ţării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`