Cel puţin 100 de oameni au murit şi alți 150 au fost răniți într-un incendiu în timpul unei nunți (VIDEO)

Publicat: 27 09. 2023, 07:33
Actualizat: 27 09. 2023, 07:36
Sursa Foto: Captură Video/ Twitter

Cel puțin 100 de oameni și-au pierdut viața și alți 150 au fost răniți într-un incendiu izbucnit peste noapte în timpul unei nunţi, ce avea loc într-o sală de festivităţi din nordul Irakului, conform unui bilanţ preliminar anunţat miercuri de autorităţile sanitare, informează AFP.

Cel puţin o sută de morţi într-un incendiu la o nuntă

La principalul spital din Hamdaniyah, un orăşel creştin cunoscut şi sub numele de Qaraqosh, un fotograf AFP a văzut sosind mai multe ambulanţe, notează Agerpres.

Imediat după miezul nopții, zeci de rude ale victimelor și locuitori veniți doneze sânge s-au adunat în curtea spitalului. Locuitorii s-au adunat, de asemenea, la ușa deschisă a unui camion frigorific care transporta mai mulți saci mortuari negri.

Se pare că autorităţile sanitare din Ninive, provincia în care se află Qaraqosh, „au înregistrat o sută de morţi şi peste 150 de răniţi în incendiul de la o sală de nunţi din Hamdaniyah”, a transmis agenţia oficială de presă irakiană INA, invocând un bilanţ preliminar.

Acest bilanț a fost confirmat de Saif al-Badr, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

În ceea ce privește intervenţia sa la locul în care a avut loc tragedia, Apărarea Civilă a semnalat prezenţa unor panouri prefabricate „foarte inflamabile şi care contravin standardelor de siguranţă”.

„Incendiul a provocat căderea unor părţi din tavan din cauza utilizării unor materiale de construcţie foarte inflamabile şi ieftine”, potrivit comunicatului de presă al Apărării Civile.

„Informaţiile preliminare indică faptul că au fost folosite artificii în timpul unei nunţi, care au declanşat un incendiu”, se mai arată în comunicat.