Cel mai sângeros criminal din istorie a ieșit din închisoare
Cel mai sângeros criminal din istorie a fost scos din închisoare. Americanul Charles Manson a fost transferat la un spital din California din cauza unei afecțiuni grave, informează B1 TV.
Charles Manson, ajuns la vârsta de 82 de ani, ar suferi de o afecţiune gravă. Purtătorul de cuvânt al închisorii în care era deţinut a refuzat însă să confirme aceste speculaţii şi a invocat o clauză de intimitate a deţinuţilor în ceea ce priveşte dosarele medicale. Faimosul criminal a fost transportat la un spital din
Bakersfield aflat în apropierea închisorii California State Prison, unde îşi ispăseşte pedeapsa.
În anii 1960, Charles Manson a înfiinţat un cult religios denumit "Manson Family". În 1969, el le-a cerut celor mai tinere dintre admiratoarele sale să ucidă şapte persoane. Mai mulţi membri ai cultului au înjunghiat-o mortal, cu 16 lovituri de cuţit, pe actriţa hollywoodiană Sharon Tate, însărcinată în opt luni şi jumătate şi care era atunci soţia regizorului Roman Polanski.
După ce a fost capturat, Charles Manson a primit pedeapsa cu moartea, însă nu a fost executat, după ce Curtea Supremă din California a declarat că pedeapsa capitală nu este constituţională în statul California.