Cel mai rapid avion civil din lume: De la Londra la New York va face mai puţin de două ore! (FOTO)

Compania spaţială Virgin Galactic a anunţat un parteneriat cu legendarul constructor de motoare Rolls Royce pentru a dezvolta un avion de linie ce va fi capabil să zboare cu o viteză de trei ori mai mare decât cea a sunetului, informează techcrunch.com.

Avionul, proiectat să zboare la peste 18.000 metri altitudine

Aparatul de zbor imaginat de Virgin Galactic, prezentat luni în mai multe imagini, este o aripă delta capabilă să găzduiască între nouă şi 19 pasageri, la o altitudine mai mare de 18.000 de metri – aproximativ de două ori mai mare decât altitudinea la care zboară avioanele de linie actuale. Noul dispozitiv aerian va trebui să decoleze şi să aterizeze pe pistele aeroporturilor existente.

Virgin Galactic a semnat protocolul unui acord fără caracter obligatoriu cu Rolls Royce pentru a dezvolta motorul cu reacţie ce va fi montat pe viitorul model de avion.

Doar modelul Concorde, un alt avion supersonic, a transportat cu regularitate pasageri în istoria transportului aerian, din 1976 până în 2003. Virgin Galactic doreşte să dezvolte un avion care să zboare şi mai repede (Mach 3 în loc de Mach 2 pentru Concorde), dar va trebui să rezolve mai întâi problemele care au condus la dispariţia modelului Concorde de pe piaţă, în principal zgomotul şi consumul de carburant excesive.

NASA lucrează mai de mult la unproiect supersonic

Agenţia spaţială americană (NASA) lucrează de mai multe decenii la dezvoltarea unui avion experimental supersonic silenţios, X-59, iar un prim exemplar din acest model este pe cale de a fi construit de Lockheed Martin în California. Obiectivul este ca boomul supersonic, formidabilul zgomot de explozie, provocat de atingerea barierei vitezei sunetului, să devină mai puţin perceptibil – sau chiar deloc – la sol.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`