Ministerul Apărării din Regatul Unit a confirmat că cel mai nou și cel mai avansat avion de luptă, Lightning F-35B, și-a încheiat cu succes primele misiuni operaționale, relatează defenseromania.ro.
Cele două aeronave au desfășurat, marți, zboruri operaționale peste cerul Siriei și Irakului, alături de avioanele Typhoon, în cadrul luptei cu Statul Islamic. Avioanele F-35B ale Royal Air Force au ieșit la rampă în urmă cu o săptămână, în cadrul unor misiuni operaționale de luptă împotriva Siriei, în sprijinul Operațiunii Shader – aceasta este contribuția Regatului Unit la misiunea coaliției globale împotriva Daesh din regiunea Levantului. Ba mai mult, cele două aeronave au efectuat o patrulare asupra Siriei, iar apoi au avut încă 12 zboruri operative.
F-35 este prima aeronavă care combină tehnologia stealth cu tehnica de evitare a radarului cu viteze supersonice și capacitatea de a efectua decolări scurte și aterizări verticale. Regatul Unit deține în prezent 17 aeronave F-35B existând un plan general de a procura 138 de aeronave pe întreaga durată a programului. Programul a generat deja comenzi de 12,9 miliarde de dolari, iar producția de vârf va susține mii de locuri de muncă britanice de producție și inginerie.
BOMBĂ ÎN LUMEA MUZICII! CU CINE S-A COMBINAT ANTONIA! LUI ALEX VELEA I-A PICAT FAȚA! S-A AFLAT TOT