În ultimii ani, clădirile din lemn au atins înălțimi tot mai mari, zgârie-nori înalți din cherestea fiind deja în construcție sau finalizați în Norvegia, Elveția și Australia. În același timp, Singapore deține cea mai mare construcție de lemn din Asia – un campus universitar care acoperă o suprafață de peste 4 hectare.
Recent, dezvoltatorul imobiliar Atrium Ljungberg a anunțat planuri pentru realizarea celui mai mare „oraș de lemn” din lume, care va fi construit în capitala Suediei începând din 2025, scrie CNN.
Stockholm Wood City va dispune de 7.000 de spații de birouri și 2.000 de case în sud-estul orașului și va oferi un „mediu vibrant, urban cu o combinație de spații de lucru, locuințe, restaurante și magazine”, potrivit unui comunicat de presă.
Întins pe 250.000 de metri pătrați, dezvoltatorul l-a descris ca fiind „cel mai mare proiect de construcții de lemn din lume”.
Proiectul va fi construit în Sickla, un cartier care găzduiește deja peste 400 de companii, potrivit Atrium Ljungberg, care deține un parc comercial în fostul complex industrial.
Dezvoltatorul precizează că va fi un „oraș de 5 minute”, ceea ce înseamnă că toate birourile, casele și facilitățile care vor fi construite vor fi la cinci minute de mers pe jos unele de altele.
Lemnul a fost promovat ca o alternativă sustenabilă la beton și oțel, acesta fiind deja folosit în noile proiecte arhitecturale ambițioase în mult mai multe feluri decât doar pentru construcția unei case rezidențiale sau a unei clădiri de birouri, scrie Digi24.ro.
Cu toate că unii experți au ridicat problema riscului producerii de incendii, susținătorii construcțiilor din lemn spun că cheresteaua modificată special pentru aceste proiecte arde într-un ritm destul de lent și previzibil, ceea ce le face mai sigure chiar și decât multe dintre structurile convenționale din oțel.
Primele clădiri din Stockholm Wood City, care este proiectat de firmele de arhitectură White Arkitekter și Henning Larsen, vor fi finalizate în 2027.