CEDO: România trebuie să despăgubească cu 42.000 euro o familie de romi

CEDO: România trebuie să despăgubească cu 42.000 euro o familie de romi
Statul român a fost obligat de CEDO la plăta unor despăgubiri totale de 42.000 de euro unei concubine şi fetelor unui rom, care a decedat în conflictul din 1993 din localitatea Hădăreni, judeţul Mureş,...

Statul român a fost obligat de CEDO la plăta unor despăgubiri totale de 42.000 de euro unei concubine şi fetelor unui rom, care a decedat în conflictul din 1993 din localitatea Hădăreni, judeţul Mureş, informează Mediafax.

În seara de 20 septembrie 1993, a izbucnit un conflictul între români şi etnici romi în localitatea Hădăreni, în urma unei altercaţii între trei romi – Gligor Gheţan şi fraţii Lăcătuş Râpa Lupian şi Lăcătuş Aurel Pardailian. La un moment dat, Lăcătuş Râpa Lupian l-a lovit cu un cuţit în piept pe Crăciun Cheţan, român, care a decedat la scurt timp, ceea ce a generat un amplu scandal, soldat cu moartea a patru persoane, 14 locuinţe au fost incendiate, iar alte patru au fost distruse parţial.

Romii au dat în judecată şi statul român, acuzând autorităţile de încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În 5 iulie 2005, o primă soluţie a CEDO în cazul „Hădăreni” consfinţea stingerea pe cale amiabilă a conflictului în cazul a 15 persoane, acestea urmând să primească despăgubiri în valoare de 262.000 de euro. Celor şapte romi rămaşi, care nu s-au înţeles cu statul român, CEDO le-a dat, în 12 iulie 2005, soluţie favorabilă, Curtea Europeană condamnând statul român la plata altor 238.000 de euro.

Romii din Hădăreni, asistaţi de Liga Pro Europa, au făcut însă cerere de revizuire a sentinţei din 12 iulie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de condamnare a statului român, considerând că li s-au încălcat dreptul la viaţă şi dreptul la proprietate, iar cererea acestora a fost respinsă de Înalta Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Între timp, la CEDO s-au adresat şi reclamantele Voichiţa (Rostaş) Lăcătuş, născută în 1970, şi fiicele acesteia, Speranţa-Lămâiţa Rostaş, născută în 1990, şi Rada-Codruţa Rostaş, născută în 1994, cetăţence române care locuiesc în prezent în Belgia. 

Având în vederea gravitatea încălcărilor şi ţinând cont de deciziile instanţelor din ţară şi de sumele deja alocate reclamantelor, CEDO a hotărât ca statul român să plătească Voichiţei Rostaş (concubina lui Lăcătuş) 17.000 de euro, cu titlu de daune morale şi materiale; Speranţei Lămâiţa Rostaş – 11.000 de euro, cu titlu de daune morale; Radei Codruţa Rostaş – 11.000 de euro, daune morale, precum şi 3.000 de euro celor trei reclamante pentru cheltuieli de judecată.

 

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`