Cea mai în vârstă broască țestoasă din lume este un mascul gay, pe nume Jonathan
Jonathan este o broască țestoasă care trăiește pe Insula Saint Helena și care are 186 de ani. Acesta a trăit timp de 26 de ani alături de femela lui, Frederica, însă nu au făcut niciodată pui. Motivul descoperit de examinatori este că atât Jonathan, cât și Frederica, sunt, de fapt, masculi. Astfel că acum numele Fredericăi s-a transformat în Frederic.
Jonathan este considerat a fi un simbol al insulei. Acesta a ajuns de pe Insulele Seychelles în anul 1880 ca un cadou, alături de alte trei broaște țestoase. Frederic a ajuns în 1991 ca un dar al consulului francez pentru guvernatorul din Saint Helena și de atunci cele două reptile sunt de nedespărțit, potrivit ksbw.
Cu toate că mulți îl recunosc pe Jonathan ca fiind deja cea mai în vârstă broască țestoasă de pe insulă, încă mai are timp să bată oficial actualul record, care este de 189 de ani.
Jonathan suferă de cataractă și a început să-și piardă simțul mirosului, dar să sperăm că el și sufletul lui pereche vor mai avea mulți ani împreună.