Ce spune Kremlinul despre starea de sănătate a lui Putin și despre zvonurile referitoare la sosiile lui. Peskov: „Acest lucru nu stârneşte nimic altceva decât un zâmbet”

Ce spune Kremlinul despre starea de sănătate a lui Putin și despre zvonurile referitoare la sosiile lui. Peskov: „Acest lucru nu stârneşte nimic altceva decât un zâmbet
Sursa Foto: Hepta.ro / Sputnik / Ilya Pitalev

Kremlinul a negat informația din media legată de probleme de sănătate ale președintelui rus Vladimir Putin, dar și cele conform cărora sosiile lui ar apărea în public.

Zvonul privind starea de sănătate a lui Putin

Un canal rusesc de Telegram indica faptul că, duminică seara, Putin ar fi avut o problemă serioasă de sănătate, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a reacționat: „Totul este în regulă cu el, este absolut un alt fals”, a spus acesta, conform știrileprotv.

Moscova a publicat marți un comunicat în care sunt atașate trei poze cu Vladimir Putin în care a apare în biroul său la o întrevedere cu ministrul rus al industriei și comerțului, pentru a sublinia faptul că liderul rus este sănătos.

Lui Putin i s-a propus să folosească sosii

Peskov a fost întrebat dacă Putin folosește vreo sosie și a negat acest zvon. „ Aceasta face parte din categoria păcălelilor informative absurde pe care o serie întreagă de media le discută cu o tenacitate de invidiat. Acest lucru nu stârneşte nimic altceva decât un zâmbet”, a anunțat el.

În 2020, Putin a negat informațiile conform cărora ar folosi sosii, dar a recunoscut că, în trecut, i s-a făcut această propunere din motive de securitate.

Chiar dacă are 71 de ani, liderul rus are o mulțime de apariții în public, vizite, întâlniri, recent deplasându-se în China.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României