Ce s-a întâmplat cu românii de pe vasul de croazieră din SUA, focar de COVID-19

Ce s-a întâmplat cu românii de pe vasul de croazieră din SUA, focar de COVID-19

În luna mai, peste 200 de membri ai unui echipaj al navei de croazieră Disney Wonder, din portul San Diego au fost testați pozitiv de COVID-19. Printre aceștia, și 6 cetățeni români.

La mai bine de două săptămâni din momentul în care s-a constatat focarul, Ministerul Afacerilor Externe a venit cu noi precizări.

Starea de sănătate a celor 6 membri ai echipajului este stabilă în acest moment. Un româna fost repatriat, în timp ce alți 5 au rămas pe vas.

„Ca urmare a acestei inițiative comune, reprezentanții companiei au informat că desfășoară, în cooperare cu autoritățile americane, demersuri pentru repatrierea tuturor membrilor echipajului. Cu referire la situația cetățenilor români, MAE precizează că reprezentantul companiei care deține nava a informat oficiul consular român cu privire la repatrierea, la data de 30 mai a.c., a unui cetățean român, membru al echipajului neesențial. Persoanei în cauză i-a fost permisă îmbarcarea pe o cursă aeriană comercială, părăsind teritoriul american urmare demersurilor oficiului consular și ale companiei angajatoare”, informează MAE într-un comunicat de presă emis către B1.

Cetățenii români, în afara oricărui pericol

Patru dintre cei cinci membri ai echipajului care au rămas la bordul navei fac parte din echipajul cu rol crucial pentru manevrarea navei, printre care se numără în total 38 de persoane.

„Potrivit informațiilor comunicate de către companie, patru din cei cinci cetățeni români rămași la bordul navei fac parte din echipajul navigant esențial pentru manevrarea navei și vor rămâne în continuare pe vas. De asemenea, reprezentanții companiei au precizat că starea de sănătate a tuturor cetățenilor români este bună și nu prezintă simptome specifice COVID-19″, a mai precizat MAE.

Până în acest moment au fost repatriați peste 200 de membri ai echipajului. Dintre aceștia, 58 sunt cetățeni ai unor state UE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`