Ce metodă inedită a folosit un american din Florida pentru a-și proteja casa de uraganul Milton. „Omul este o legendă absolută”

Publicat: 10 10. 2024, 17:59
Actualizat: 10 10. 2024, 18:05
Sursă foto: Freepik

America trece prin momente critice. Uraganul Milton a produs deja pagube materiale în orașe și a făcut primele victime, chiar dacă numărul morților nu este precizat până la această oră de către autorități. Chiar dacă furtuna și-a mai pierdut din putere și este încadrată drept un uragan de categoria 3, pericolul nu a trecut. Meteorologii trag semnale de alarmă cu privire la inundațiile care ar putea să apară.

Primele tornade și vijelii aduse de uraganul Milton au creat un peisaj apocaliptic. Printre pagubele care au fost înregistrate până la această oră, se numără acoperişuri au fost smulse, zeci de copaci doborâți, dar și orașe întregi scufundate. Meteorologii cred că în următoarele ore, în unele oraşe, nivelul apei ar putea ajunge chiar și la patru metri, potrivit Observator News.

6 milioane de persoane au fost deja evacuate, dar există și alte sute de mii de americani, care în ciuda avertismentelor, vor înfrunta vijelia în casele lor, cu provizii de apă, mâncare şi generatoare de electricitate.

„Nu mai sunt locuri libere, nu ai unde să mergi în Georgia sau Carolina. Toate camerele de hotel sunt ocupate”, a spus un localnic, potrivit Observator News.

Un bărbat a ajuns viral după ce a folosit metodă neobișnuită pentru a-și proteja casa

Ca un gest disperat, un bărbat și-a legat întreaga casă cu 6 curele uriașe, din dorința de a o proteja. O poză în care a fost surprinsă locuința din Tampa, a lui Mohammed Nijem, a fost publicată pe X (fost Twitter).  Nu a durat mult până ca imaginea casei să se viralizeze pe rețelele de socializare, iar Mohammed să ajungă celebru și apreciat pentru ingeniozitatea de care a dat dovadă.

„Toată lumea râde acum, dar acest bărbat va fi o legendă când toate celelalte case vor pluti pe drum, iar el va sta în noua sa piscină din living”, a scris cineva.

„Chiar respect efortul. Sper să fie eficient”, a adăugat un alt utilizator.

„Omul e o legendă absolută”, a glumit un alt localnic.

Vreme mohorâtă și pe scena politică

Fostul președinte Donald Trump a făcut acuzații dure, conform cărora statul vrea să pună mâna pe locuinţele celor care au plecat, în urma evacuărilor. Preşedintele Joe Biden a negat declarațiile fostului președinte.

„Pur şi simplu nu este adevărat. Se spune că oamenii afectați de aceste furtuni au primit 750 de dolari în numerar şi nimic mai mult. Nici acest lucru nu este adevărat. Ei spun că banii necesari pentru aceste crize sunt redirecţionaţi către migranţi. Despre ce naiba vorbesc ei? Opriţi-vă. Este scandalos”, a declarat Joe Biden, președintele SUA.

Pe de altă parte, Kamala Harris i-a avertizat pe afacerişti să nu profite de vulnerabilitatea celor care au primit ordin de evacuare.

„Pentru orice companie sau persoană care ar putea folosi această criză pentru a exploata oamenii care sunt disperaţi după ajutor, prin fraudă ilegală sau creșterea prețurilor, fie că este vorba de pompa de benzină, aeroport sau ghișeul hotelului, vă anunţ că monitorizăm foarte atent aceste comportamente și situația din teren. Și oricine profită de consumatori va fi tras la răspundere”, a spus Kamala Harris.

Și Europa se confruntă cu fenomene meteo extreme

Franţa este sub alertă portocalie de ploi torenţiale şi inundaţii. La Marsilia, canalizarea nu a mai făcut faţă puhoaielor, iar străzile s-au umplut de apă. Zeci de automobile şi autobuze au rămas blocate.

Iar în Portugalia, vântul a bătut atât de tare încât a smuls indicatoarele pe o autostradă.