Ce le-a transmis Theresa May românilor care vor să rămână în Marea Britane și după Brexit
Marea Britanie este plină de români plecați să munceasă sau tineri care studiază acolo. Cei care doresc să rămână acolo și după Brexit vor fi nevoiți să se înregistreze într-o bază de date și să plătească o taxă de circa 70 de lire.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, le-a transmis cetățenilor europeni, prin intermediul unei scrisori, tot ce vor avea asigurat.
"Veţi avea siguranţa rezidenţei, dar şi protecţia asigurărilor de sănătate, a sistemului de pensii şi a altor beneficii. Lucrăm la un sistem digitalizat pentru cei care vor aplica pentru statut permanent. Criteriile vor fi simple şi transparente, iar acei cetăţeni europeni care au deja rezidenţă permanentă vor trece printr-o procedură mult mai simplă.", a transmis premierul britanic, potrivit Digi24.
În acest moment, însă, negocierile Londrei cu UE rămân pe loc și Consiliul European urmează să decidă dacă va trece sau nu la următorul capitol al negocierilor.