Ce l-a convins pe Viktor Orban să aprobe ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. Ce concesii ”minore” a făcut Uniunea Europeană Ungariei 

Ce l-a convins pe Viktor Orban să aprobe ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. Ce concesii ”minore” a făcut Uniunea Europeană Ungariei 
Sursa Foto: Hepta.ro/ Britta Pedersen/Deutsche Presse-Agentur GmbH/dpa

După săptămâni întregi de impas, de la summit-ul din decembrie 2022, generate de opoziției Ungariei față de acest proiect, liderii Uniunii Europene au reușit să ajungă la o înțelegere, convenind în unanimitate să acorde un ajutor în valoare de 50 de miliarde de euro Ucrainei pentru următorii patru ani.

S-a ajuns la consens după ce acordul a primit trei completări, conform unor surse diplomatice, citate de Politico.

Ce concesii l-au convins pe Orban să-și dea acordul

Potrivit unui draft de declaraţie comună a Consiliului European, este vorba de consemnarea faptului că va exista un raport anual al Comisiei Europene privind implementarea pachetului de ajutor pentru Ucraina, va avea loc o dezbatere la nivel de lideri cu privire la implementarea pachetului și, dacă va fi nevoie, peste doi ani Consiliul European va cere Comisiei o revizuire a noului buget.

De asemenea, liderii europeni au adăugat o prevedere care se referă la concluziile din decembrie 2020 pentru a garanta că modul în care este evaluat statul de drept în Ungaria de către Comisia Europeană se face într-un mod corect și obiectiv.

Concesiile făcute Ungariei sunt considerate de oficialii de la Bruxelles ca fiind minore atât timp cât s-a evitat scenariul în care Orban ar fi avut posibilitatea de a-și exercitat poziția de veto asupra ajutorului acordat Ucrainei. De asemenea, Orban se poate declara victorios în fața susținătorilor săi după ce a obținut o revizuire anuală.

Mai mulţi diplomați europeni au negat că i s-au acordat și alte concesii lui Orban. Presiunea tot mai mare a liderilor europeni i-a transmis clar Budapestei că nu are alternativă decât să aprobe banii Ucrainei. Diplomații estimează că un element cheie în obținerea acordului lui Orban a fost reconstruirea încrederii între Ungaria și Comisia Europeană, pentru care prevederea privind mecanismul de condiționalitate a fost esențială.

Acordul s-a decis în urma unor  întâlniri cu ușile închise

Acordul a venit după ce liderii europeni au avut o serie de întâlniri cu ușile închise. Charles Michel și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, împreună cu liderii Franței, Germaniei și Italiei, au avut o întâlnire cu ușile închise cu premierul ungar. Întâlnirea a fost apoi extinsă, la ea participând și alți lideri, inclusiv premierul olandez Mark Rutte, premierul polonez Donald Tusk și premierul belgian Alexander De Croo.

Orban, considerat un apropiat al Moscovei, şi-a intensificat recent criticile la adresa UE de a susţine Ucraina cu ajutor financiar şi militar. Înainte de începerea summitului, liderii UE au exercitat presiuni asupra Ungariei, cerându-i ferm premierului ungar să aleagă o tabără, scrie Reuters.

Liderii Germaniei, Poloniei, Belgiei şi Finlandei i-au spus lui Orban că este important ca toate cele 27 de ţări ale UE să aprobe ajutorul acordat Kievului din bugetul lor comun.

Orban nu a vorbit cu jurnaliştii la sosirea la summit, în schimb, a postat pe pagina sa de Facebook fotografii în care apare lângă tractoarele aduse de fermieri pentru proteste.

Tot pe Facebook, a postat o fotografie de la „negocieri” cu liderii Franţei, Germaniei, Italiei şi cu înalţii oficiali UE, făcută înainte de discuţiile cu uşile închise din cadrul summitului. În una din fotografiile postate discută încântat cu fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiechi, adversarul politic al lui Donald Tusk.

UE nu s-a angajat ca în schimbul acordului să deblocheze fondurile destinate Ungariei

Mai mulţi diplomați europeni au declarat pentru Reuters că pentru obținerea acordului lui Orban în privința ajutorului acordat Ucrainei, UE nu s-a angajat să deblocheze fondurile destinate Ungariei.

La Consiliul European din decembrie, deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, căreia Viktor Orban de asemenea s-a opus, a fost posibilă întrucât liderul ungar a acceptat să părăsească sala în momentul luării deciziei.

În ajunul acelui summit, Comisia Europeană a decis deblocarea a 10 miliarde de euro pentru Ungaria ce fuseseră îngheţate până atunci. Însă alte 20 miliarde de euro destinate Ungariei rămân blocate, ca urmare a îngrijorărilor Bruxellesului legate în special de dreptul de azil în ţară, libertatea academică şi drepturile persoanelor LGBT+.

Succesul de la summit a evitat o ruptură în cadrul UE, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari că sprijinul occidental pentru Kiev se destramă. De asemenea, reprezintă un impuls pentru preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Un eşec ar fi fost o lovitură grea pentru Kiev şi ar fi alimentat îndoielile cu privire la angajamentul aliaţilor, în contextul în care ajutorul american este blocat în Congres, mai notează Politico.

Orban a cerut drept de veto anual la revizuirea ajutorul Ucrainei, dar a renunţat

Tensiunile dintre Ungaria şi UE au dus la o devalorizare a monedei ungare săptămâna trecută, potrivit Bloomberg. Orban a solicitat şi drept de veto anual asupra ajutorului Ucrainei dar a renunţat în urma unor presiuni tot mai mari, inclusiv în ceea ce priveşte ratificarea aderării Suediei la NATO, Ungaria fiind singura ţară care nu a aprobat-o.

Pe de altă parte, opoziţia continuă a Budapestei ameninţa să pună în pericol preşedinţia rotativă a Consiliul UE care va fi preluată de Ungaria începând din iulie. Ar fi periclitat agenda UE în a doua jumătate a anului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`