Ce este MQ-9 Reaper, drona americană care ar fi decolat din România și s-a prăbușit în Marea Neagră după o coliziune cu un avion de vânătoare rusesc
Coliziunea dintre un avion de vânătoare rusesc și o dronă americană MQ-9 Reaper deasupra Mării Negre a stârnit temeri legate de o eventuală escaladare a războiului din Ucraina. Întâlnirile apropiate dintre aparatele de zbor occidentale și cele rusești nu sunt obișnuite, dar incidentul de marți ridică mizele deoarece i-a pus pe oficialii SUA în situația de a fi nevoiți să doboare drona în mare, susține The Guardian într-un material despre acest tip de dronă.
Aparatul de zbor în cauză ar fi decolat chiar din România.
Utilizarea dronelor, cunoscute și sub denumirea de vehicule aeriene fără pilot (UAV), în zonele sau în marja zonelor de război datează de decenii.
Ce este MQ-9 Reaper, drona americană prăbușită în Marea Neagră
MQ-9 Reaper este o dronă de mari dimensiuni fabricată de compania americană General Atomics. Ea este controlată de la distanță de o echipă alcătuită din două persoane, constând într-un pilot și un membru de echipaj care operează senzorii și ghidează armamentul.
Aparatul de zbor o lungime de 11 metri și o alonjă de peste 22 de metri. Forțele aeriene ale SUA spun că este folosit în principal pentru a colecta informații, dar vorbesc și despre „capacitatea sa unică de a efectua” lovituri de precizie împotriva „țintelor de mare valoare și temporal-sensibile”. Drona Reaper poate transporta până la 16 rachete Hellfire, echivalentul capacității de încărcare utilă a unui elicopter Apache.
Precum alte drone, Reaper poate să zboare la o altitudine de aproximativ 15 kilometri și poate să zăbovească deasupra țintelor în jur de 24 de ore, ceea ce o face utilă pentru misiuni de supraveghere. Elementul crucial este că toate aceste lucruri se întâmplă cu un echipaj de zbor care rămâne la baza sa din Statele Unite, departe de pericol.
În anul 2018, dronele MQ-9 Reaper au zburat în total peste 325.000 de ore pentru forțele aeriene ale SUA, în 91% din cazuri fiind vorba despre sprijin în operații de luptă.