Vladimir Putin a declarat marți, 12 septembrie, că fostul președinte american Donald Trump este victima unei „persecuții politice” pe fondul candidaturii sale la alegerile prezidențiale americane de anul viitor împotriva lui Joe Biden.
„Aceasta este o persecuție motivată politic din partea concurentului său”, a declarat Putin în cadrul unui forum economic la Vladivostok, în Extremul Orient Rus. De asemenea, el a afirmat și că anchetele împotriva fostului președinte american demonstrează că sistemul este „putred”.
În privința relațiilor cu SUA, președintele rus Vladimir Putin a afirmat că Moscova consideră America ca fiind un „dușman permanent”.
Indiferent de cine se va afla la Casa Albă, Putin crede că este puțin probabil ca politica SUA față de Rusia să se schimbe.
Putin susține că „mulți oameni” din America vor relații bune cu Rusia, scrie G4Media.ro.
Totodată, liderul de la Kremlin a ținut să salute comentariile anterioare făcute despre fostul președinte Trump, care a afirmat că ar putea pune capăt războiului din Ucraina.