Se relansează relațiile dintre SUA și Turcia? Ce au discutat Trump și Erdogan la telefon

Se relansează relațiile dintre SUA și Turcia? Ce au discutat Trump și Erdogan la telefon
sursă foto: haaretz.com

Donald Trump, președintele SUA, și Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, au convenit, vineri, asupra unei „cooperări mai eficiente” între țările lor în Siria, unde Ankara amenință să lanseze o nouă ofensivă împotriva milițiilor kurde, relatează AFP citat de Agerpres.

Potrivit informațiilor oferite de președinția turcă, într-o discuție telefonică, cei doi lideri „au căzut de acord să asigure o colaborare mai eficientă pe subiectul Siria”.
Așadar, discuția dintre cei doi lideri vine în contextul în care Erdogan a lansat noi amenințări privind o operațiune militară, în nordul Siriei, împotriva milițiilor kurde YPG (Unitățile de Protecție a Poporului).

De partea cealaltă, Washingtonul sprijină YPG împotriva jihadiștilor din gruparea Stat Islamic, dar Ankara consideră aceste miliții ca fiind o organizație „teroristă” legată de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care desfășoară o luptă de gherilă sângeroasă pe teritoriul turc începând cu anul 1984.

Sursa citată mai scrie că, în discuția cu Trump, Erdogan „a comunicat îngrijorările legitime legate de securitate ale Turciei în privința prezenței și activităților” YPG de cealaltă parte a frontierei.

Deși, miercuri, Erdogan a anunțat că armata turcă va lansa „în următoarele zile” o ofensivă împotriva pozițiilor YPG situate la est de Eufrat, președintele Turciei s-a declarat, vineri, „hotărât să pacifice” regiunile contrlate de milițiile kurde.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie