Ce a pățit o asistentă care și-a făcut o operație estetică. „Aș fi putut amâna din nou”

Ce a pățit o asistentă care și-a făcut o operație estetică. „Aș fi putut amâna din nou”
Sursa foto simbol: Pixabay

O femeie de 36 de ani din Marea Britanie a vrut să își facă o operație estetică de mărire a buzelor, doar că nu a decurs atât de bine precum se aștepta și a fost trimisă de urgență la spital, unde a fost diagnosticată cu o boală gravă.

Ce au descoperit medicii

Dar, nu era prima dată când asistenta încercase o procedură estetică, doar că ultima pe care a făcut-o i-a schimbat complet viața, conform Ziare.com.

Femeia a prezentat o umflătură și vânătăi, apoi a ajuns la spital, după ce o prietenă a insitat să vadă un medic. La unitatea medical I s-au luat probe de sânge, apoi rezultatele au indicat faptul că are leucemie mielodică cronică.

„Dacă nu s-ar fi întâmplat vânătăile și nu aș fi fost încurajată să merg la medicul de familie din cauza lor, atunci aș fi putut amâna din nou și din nou, ceea ce ar fi putut însemna că leucemia ar fi progresat și ar fi fost mult mai greu de tratat. Nu aveam nicio idee despre semnele și simptomele leucemiei – eram fericită că pierdusem un pic în greutate pentru că urma să plec în vacanță și beam multe băuturi energizante care ar fi putut să-mi mascheze oboseala”, a spus asistenta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`