CDU, partidul Angelei Merkel, cele mai slabe rezultate obţinute vreodată la alegerile regionale din landurile Baden Wurttemberg şi Renania Palatinat
Uniunea Creştin-Democrată (CDU), formațiunea cancelarului german Angela Merkel, a înregistrat înfrângeri clare în alegerile regionale desfășurate duminică în landurile Baden Wurttemberg și Renania Palatinat, arată sondaje la ieşirea de la urne, publicate de posturile ARD şi ZDF.
Pentru CDU sunt cele mai slabe rezultate obţinute vreodată în aceste două landuri. Asta în condițiile în care partidul e zguduit un scandal de corupţie legat de achiziţii de măşti sanitare.
În primul land, scrutinul a fost câștigat de Verzi, iar în al doilea de Partidul Social-Democrat (SPD).
Peste șase luni vor avea loc în Germania alegerile legislative generale, precizează Agerpres.
Înfrângeri pentru partidul Angelei Merkel în alegerile regionale de duminică
Potrivit sondajelor prezentate de ARD şi ZDF, Uniunea Creştin-Democrată ar urma să obţină numai 23% în landul Baden Wurttemberg, o scădere cu patru procente față de scrutinul de acum cinci ani, și între 25,5% şi 26% în landul Renania Palatinat, față de 31,8%, cât câștigase în 2016.
În Baden Wurttemberg, alegerile sunt câștigate de Verzi, cu 31,5%, iar în Renania Palatinat de SPD, cu 33,5%, mai arată aceleași sondaje.
Winfried Kretschmann, reprezentant al Verzilor, obține astfel al treilea mandat de premier al landului Baden Wurttemberg, iar social-democrata Malu Dreyer revine la conducerea landului Renania Palatinat.
Alternativa pentru Germania (AfD) ar fi obținut, conform sondajelor, 12,5% în Baden Wurttemberg şi 10,5% în Renania Palatinat, mai puțin decât la scrutinul similar precedent.
CDU e la un minim istoric în ambele landuri, în condițiile în care nu există până acum un leadership consolidat înaintea alegerilor naţionale din septembrie, primele după 2005 la care Merkel nu va mai fi la conducerea partidului. Armin Laschet conduce CDU de doar două luni.
Eșecul în alegeri vine și în contextul unui scandal izbucnit în Germania legat de comisioane încasate de parlamentari conservatori în contracte de achiziţie de măşti sanitare.