Caz teribil în Rusia: Adolescentă de 14 ani, suspectată că a angajat asasini pentru a-i ucide mama
O fată de 14 ani a fost arestată sub suspiciunea că ar fi comandat asasinarea mamei sale, Anastasia Milosskaya, în vârstă de 38 de ani, după ce aceasta i-ar fi interzis să-și vadă iubitul, un băiat de 16 ani, care locuia la apartamentul familiei sale.
Motivul pentru care adolescenta a decis să se răzbune
Cadavrul femeii a fost găsit învelit în plastic lângă Moscova. Anastasia fiind bătută și sugrumată până la moarte. Potrivit anchetatorilor ruși, adolescenta și băiatul au plătit altor doi adolescenți suma de 3.650 de lire sterline pentru a-i ajuta să o omoare pe mama ei, relatează aif.
Totul a pornit de la faptul că Anastasia, care lucra ca agent imobiliar, i-a cerut băiatului de 15 ani să plece din casă pentru că ar fi avut o influență proastă asupra fiicei sale.
„A vorbit de multe ori despre ura mamei ei, deși mama ei era o persoană bună care o iubea”, spune prietena adolescentei.
Femeia a fost bătută și sugrumată
Suspecții sunt cu toții minori cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani și vor rămâne într-un centru de minori timp de o lună, în timpul anchetei. Oamenii legii spun că motivul crimei a fost acela de a trăi din economiile mamei sale, care se ridicau la peste 30.000 de lire sterline.
Pedepsele maxime pe care le pot primi tinerii acuzați sunt de 10 ani, executând parțial pedeapsa într-un centru de corecție pentru tineri.
Bunica adolescentei de 14 ani susține că nepoata ei a fost influențată de iubitul ei care provenea dintr-o familie vulnerabilă”.