Câțiva angajați ai Departamentului de Stat din SUA, infectați cu noul coronavirus. Mike Pompeo: „Îi poți număra pe degetele de la o mână”

Câțiva angajați ai Departamentului de Stat din SUA, infectați cu noul coronavirus. Mike Pompeo: „Îi poți număra pe degetele de la o mână”
Foto: hepta.ro

Mai mulți angajați ai Departamentului de Stat din SUA, care activează peste hotarele țării, au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus, a anunțat Mike Pompeo, șeful diplomației americane, marți, potrivit Reuters.

„Am avut câțiva angajați, îi poți număra pe degetele de la o mână, care au fost testați pozitiv (n.r. – pentru noul coronavirus). Am acționat în privința lor, la fel cum rugăm fiecare american să o facă indiferent unde se află pe glob”, a afirmat Pompeo, într-o informare de presă.

Șeful Departamentului de Stat nu a vrut să ofere detalii cu privire la numărul exact de persoane infectate din cadrul instituției, unde se află sau dacă au revenit în Statele Unite. Totuși, Pompeo a precizat că Departamentul de Stat deja a limitat călătoriile diplomaților americani.

„O să continuăm să avem grijă de echipa noastră, vom acționa în conformitate cu direcțiile CDC (n.r. – Centrul american pentru prevenirea și combaterea bolilor) și cu echipa medicală profesionistă care lucrează aici, alături de Departamentul de Stat”, a mai spus el.

Mike Pompeo a mai adăugat că se simte „grozav”, deși nu a vrut să precizeze dacă a fost testat sau nu pentru noul coronavirus.

Până în prezent, autoritățile americane au depistat peste 5.700 de cazuri de infectare cu noul coronavirus la nivel național. Un număr de 94 de persoane au decedat în urma îmbolnăvirii cu COVID-19, cele mai multe în statul Washington.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`