Aproape 346 de mii din cei circa 469 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene dețin cetățenia moldovenească. Sunt datele oficiale ale Agenției Servicii Publice, valabile în 30 iunie. Totodată, 321 532 de locuitori din stânga Nistrului posedă pașapoarte moldovenești, iar 287 947 buletine de identitate, informează tv8.
Potrivit ASP și Biroului de Reintegrare de la Chișinău, în primul semestru din acest an, au fost emise 6030 de documente de stare civilă de model național și 2825 de duplicate eliberate la solicitare.
Potrivit datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali, se atestă că 2312 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt înregistrați în Republica Moldova.
Biroul de Reintegrare subliniază că se observă o tendință în creștere de solicitare a permiselor de conducere de model național în baza mecanismului de preschimbare oferit persoanelor cu domiciliu în regiunea transnistreană.
În perioada ianuarie 2017-iunie 2022 au fost obținute 26 395 de permise ale Republicii Moldova. Locuitorii și întreprinzătorii ce desfășoară tranzacții comercial economice externe din raioanele de est ale țării sunt documentați în marea lor majoritate cu acte emise de autoritățile competente ale Republicii Moldova și se conformează la rigorile legislației naționale în vigoare.
Așa-numitul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski insistă că Republica Moldova și Transnistria sunt „două state separate”. Declarația scandaloasă fiind făcută în cadrul unui interviu acordat pentru presa locală, în care a vorbit despre relațiile dintre așa-zisele autorități din stânga Nistrului și cele de la Chișinău. Potrivit lui Krasnoselski, drumurile Tiraspolului și Chișinăului s-au despărțit demult.
„Suntem două state separate, chiar dacă se vorbește despre integrare. Moldova a distrus-o acum trei decenii, când a părăsit RSSM, declanșând un război…Dar suntem pregătiți pentru dialog, dialog pașnic, egal și vom face totul pentru a preveni escaladarea conflictului. Războiul este trecutul nostru”, a precizat așa-numitul lider transnistrean Vadim Krasnoselski, transmite novostipmr.