Catedrala Notre Dame se redeschide, după cinci ani de la încendiu. De când va putea fi din nou vizitată

Catedrala Notre Dame se redeschide, după cinci ani de la încendiu. De când va putea fi din nou vizitată
Sursa foto: unsplash

Catedrala Notre Dame se redeschide, după mai bine de cinci ani de la incendiu devastator. Nici până în prezent nu se cunoaște cu exactitate cauza pentru care a izbucnit incendiul, dar cel mai probabil, focul a fost rezultatul unui scurtcircuit sau a unei țigări aruncate la întâmplare.

Catedrala Notre Dame a fost refăcută complet, iar costul lucrărilor se ridică la peste 700 de milioane de euro. Cu ocazia marii redeschideri, va avea loc o ceremonie transmisă mondial, înaintea căreia, președintele Macron este așteptat să țină un discur în fața catedralei. Sute de episcopi, oficiali și donatori care au contribuit la renovare vor participa la ceremonia de deschidere, care va fo urmată de mai multe slujbe și concerte, potrivit Digi 24.

Data de la care vizitatorii sunt așteptați

Oamenii o vor putea vizita începând cu data de 7 decembrie, iar odată cu redeschiderea, până la 15 milioane de vizitatori sunt așteptați anual la Catedrala Notre Dame.

Unele lucrări de renovare vor continua și anul viitor.

15 aprilie 2019, data care a schimbat definitiv istoria Catedralei Notre Dame

La data de 15 aprilie 2019, flăcările au stăpâni întreg acoperișul din lemn și plumb al Catedralei și au amenințat stabilitatea clădirii. Vitraliile s-au spart, iar marea orgă a catedralei din secolul al 15-lea a fost distrusă.

Imaginile Notre Dame flăcări au făcu făcut înconjurul lumii și au mobilizat oameni de pe întregul glob să doneze pentru refacerea catedralei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`