Câte voturi sunt necesare pentru ca procedura de impeachment a lui Donald Trump să treacă

Câte voturi sunt necesare pentru ca procedura de impeachment a lui Donald Trump să treacă
Foto: Hepta - Zuma Press / Brian Cahn

Senatul Statelor Unite a început marţi (ora locală 13:00) al doilea proces de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump. Acesta a fost inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru „instigare la insurecţie”, în legătură cu asaltul fanilor săi asupra Capitoliului, în data de 6 ianuarie. Procesul a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor. Pentru un verdict, la impeachment este nevoie de o majoritate de două treimi din voturile senatorilor.

Câte voturi sunt necesare pentru ca procedura de impeachment împotriva lui Donald Trump să treacă

Cei 100 de senatori, în număr egal, 50 de democrați și 50 de republicani, vor fi jurați și vor vota la final dacă îl condamnă sau îl achită pe fostul președinte pentru că ar fi încurajat violențele de la Capitoliu din 6 ianuarie.

În cazul unui vot egal, diferența o poate face vicepreședintele țării, care este și președintele Senatului – în acest caz, democrata Kamala Harris.

Numai că, pentru un verdict, la impeachment este nevoie de o majoritate de două treimi din voturile senator: 67 de voturi.

O majoritate a senatorilor au spus că procesul de impeachment împotriva fostului președintele Donald Trump este constituțional, în ciuda unor cereri ale republicanilor de a nu lua în considerare procedurile, potrivitCNN.

Votul a fost 56 “pentru” față de 44 “împotrivă”. Era nevoie de o majoritate simplă pentru a continua. Cei șase senatori republicani care au votat sunt: Bill Cassidy, Susan Collins, Lisa Murkowski, Mitt Romney, Ben Sasse, Pat Toomey. Aleşii democraţi au susţinut că Senatul are dreptul de a pune sub acuzare un fost oficial pentru comiterea de ilegalităţi, transmite dpa.

În istoriaSUA, doar trei președinți au trecut prin procedura formală de impeachment

Doar trei președinți americani au fost puși formal sub acuzare – sau „impeached”, în versiunea originală – de către CongresulSUA. Este vorba despreAndrew Johnson,Bill ClintonșiDonald Trump, singurul dintre ei care a fost ținta unei proceduri de acest gen de două ori. Totuși, nciun președinte al Statelor Unite nu a fost înlăturat din funcție prin impeachment, relateazăHistory.

Pe lângăAndrew Johnson,Bill ClintonșiDonald Trump, a mai existat doar un președinte care s-a confruntat cu anchete formale de punere sub acuzare în Camera Reprezentanților – Richard Nixon.

Deși mulți alți președinți au fost amenințați cu procedura de impeachment de diverși rivali politici, amenințările nu s-au materializat în Congres și au rămas la nivel de declarații politice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)