Cât va costa restaurarea turnului înclinat din Bologna / Lucrările vor dura cel puțin 10 ani, anunță primarul
Primarul orașului italian Bologna, Matteo Lepore, a dezvăluit cât va costa restaurarea turnului înclinat din Piața Porta Ravegnana. Edilul a anunțat închiderea Pieței Porta Ravegnana și a turnului pe 30 octombrie, când a spus că „Nu intervenim pentru că ne gândim că s-ar putea prăbuși în orice moment”.
Acum, primarul Lepore spune că restaurarea turnului medieval înclinat Garisenda va costa 20 de milioane de euro, iar lucrările se vor desfășura pe parcursul a cel puțin 10 ani, scrie The Guardian.
Turnul înclinat din Bologna, închis pentru restaurare
„Cred că vom cheltui cel puțin 20 de milioane de euro pentru restaurarea turnului, poate mai mult. A fost nevoie de 10 ani pentru proiectarea și restaurarea Turnului din Pisa. Nu există nimic care să indice că totul va fi mai rapid aici”, a declarat edilul orașului Bologna.
Turnul Asinelli, construit alături de Garisenda, este de două ori mai mare și chiar dacă este înclinat este deschis turiștilor.
Autoritățile se așteaptă la o posibilă prăbușire a turnului, motiv pentru care au construit o barieră de aproape 5 metri în jurul acestuia.
Pentru consolidarea acestuia vor fi instalate plase metalice. Proiectul acesta valorează aproximativ 5 milioane de euro.