Au început pregătirile pentru concediile de vară, iar hotelierii se așteaptă la un val mare de turiști. Ca în fiecare an, insulele din Grecia sunt printre preferatele românilor când vine vorba despre vacanțe, iar ei preferă să își achiziționeze biletele din timp. Grecia are stațiuni prietenoase cu buzunarul românilor, dar și insule pentru care oamenii vor trebui să plătească mai mult.
Thassos, Creta, Lefkada, Mykonos sau Santorini sunt unele dintre preferatele românilor, dar și unele dintre cele mai scumpe din Grecia.
Prețul variază în funcție de servicii, amplasarea hotelului, dotări și altele. Cu toate acestea, un cuplu dacă vrea să închirieze un apartament în Lefkada va trebui să plătească în jur de 1084 de lei. Pentru un apartament cu vedere la mare, prețul pe Booking este de circa 2700 lei, conform Cancan.
Pentru cei care vor o vacanță plină de opulență, există și variante mai scumpe, precum o cameră într-un complex de lux, care costă 7500 lei. Cazarea are și piscină privată, o zonă de relaxare și terasă, iar vila are 100 de metri pătrați.
Mai mult, pentru o experiență cu totul unică, doritorii pot opta pentru o cazare pe barcă în Lefkada, la plaja Nydri. Turiștii beneficiază de baie privată, aer condiționat, WiFi, articole de toaletă și electrocasnice mici. Micul dejun este inclus în preț. Pentru o astfel de experiență, turiștii trebuie să plătească în jur de 7400 lei pentru 5 nopți.