Cât câștigă românca care a ajuns șofer de autobuz în Londra. Prin ce situații neplăcute a fost nevoită să treacă

O româncă care a plecat în străinătate să lucreze a ajuns să fie șofer de autobuz în Londra. Aceasta și-a povestit experiențele, cum a luat decizia de a avea această meserie, ce iubește la locul său de muncă și la ce vârstă a luat hotărârea de a părăsi România.

Ce a atras-o pe româncă la meseria de șofer de autobuz

Primul job pe care l-a avut în Anglia nu a fost însă, ca șofer de autobuz. Românca a lucrat o bună perioadă de timp într-o brutărie și a luat decizia de a renunța la acest job, din dorința de  a face o schimbare în viața sa. Nu a fost ușor să se convingă pe sine să se înscrie pentru acest loc de muncă, chiar dacă îi plăcea să conducă, lovindu-se de frica ca această meserie este „pentru bărbați”.

„Am devenit șoferiță de autobuz chiar înainte de a împlini 40 de ani. Până atunci lucrasem într-o brutărie și simțeam nevoia să fac o schimbare. Întotdeauna mi-a plăcut să conduc, dar mă îngrijora faptul că această profesie era considerată ‘un loc de muncă pentru bărbați’ și că femeile la volan erau rar întâlnite.

Mi-am petrecut copilăria în România și am venit aici la vârsta de 22 de ani. Așadar, am trăit și am lucrat în Anglia aproximativ jumătate din viața mea, în principal în domeniul ospitalității. Știam că aveam nevoie de un loc de muncă bine plătit care să se potrivească cu nevoile de îngrijire a fiicei mele și cu programul școlar al acesteia. Lucrul în brutărie nu îmi oferea acea flexibilitate sau salariu suficient, iar munca era și foarte solicitantă”, a povestit aceasta, într-un interviu pentru The Thelegraph.

Cum i-a venit ideea de a fi șofer de autobuz

Românca a aflat de acest job și de avantajele pe care le presupunea de la un prieten de-ai ei. Mult timp, aceasta s-a simțit neîncrezătoare, nevăzând multe femei care să practice această meserie. Însă, după patru ani de zile a decis că este momentul să facă ce-și dorește cu adevărat și să devină șofer de autobuz.

„La un moment dat, un prieten mi-a spus că intenționează să devină șofer de autobuz, iar acest lucru m-a pus pe gânduri. Mi-a vorbit despre toate avantajele locului de muncă, dar nu vedeam multe femei care să conducă autobuze, așa că nu mă simțeam suficient de încrezătoare să o fac. Am ezitat și nu m-am înscris în același timp cu el, dar am început să mă gândesc serios la asta.

Timp de patru ani, prietenul meu a continuat să-mi vorbească despre această meserie și, în cele din urmă, am început să cred ce spunea el. Era o a doua șansă pentru mine și știam că ar trebui să încerc, știind că, dacă nu mergea bine, mă puteam întoarce oricând la restaurante sau servicii pentru clienți.

O mare îngrijorare era lucrul pe timp de noapte, dar primim programul pe șase luni în avans, astfel încât să-mi pot organiza îngrijirea copilului împreună cu partenerul meu, care lucrează și el în ture”, a povestit românca.

Cât câștigă românca acum

Românca a povestit că, pentru a practica această meserie, este nevoie de o pregătire care durează aproximativ 5 luni de zile. În total, pentru a putea fi șofer de autobuz, aceasta a susținut un examen, o probă teoretică și una practică.

„Partea cea mai bună este că ești plătit în timpul formării. Acum câștig 33.000 de lire pe an și lucrez cinci zile pe săptămână. Pot câștiga și pentru orele suplimentare, iar tariful este mai mare pe timp de noapte și dimineața devreme.

Ruta mea de autobuz pornește de la Queensbury Morrisons, în nord-vestul Londrei, trece prin stația Edgware și ajunge la Meadfield. Sunt 19 opriri pe traseu. De obicei lucrez de dimineața până după-amiază târziu, ceea ce mi se potrivește. Când fac tura de noapte, încep în jurul orei 16:00 și termin pe la miezul nopții sau 1 dimineața”, mai spune femeia.

Cum gestionează situațiile mai puțin plăcute

Chiar dacă românca practică această meserie cu pasiune, meseria de șofer nu este deloc ușoară.  Oamenii, aflați de cele mai multe ori în contratimp, simt nevoia să găsească un vinovat, ba chiar să devină agresivi, dacă apar întârzieri.

„Pasagerii se enervează dacă autobuzul întârzie sau dacă suntem blocați în trafic, ceea ce este dincolo de controlul meu. Ei întârzie la muncă sau ratează întâlniri, ceea ce îi frustrează. Uneori ridică tonul și dacă le spun că autobuzul este plin și nu mai pot urca.

Am un buton pe care îl pot apăsa atunci când un pasager refuză să plătească, și îl folosesc. Pentru siguranța noastră, suntem învățați să nu forțăm plata sau să evacuăm pe cineva din autobuz. În schimb, le explic de două ori că trebuie să plătească un bilet, iar dacă refuză, apăs butonul. Transport for London înregistrează momentul în care îl apăs, iar asta arată clar persoana.

Dacă apare un astfel de moment TfL trimite controlori de bilete. Rolul nostru este doar de a sfătui, nu de a interveni. Încerc din răsputeri să respect asta.

Uneori m-am gândit că o astfel de persoană ar putea să mă aștepte când îmi termin tura, atunci când sunt singură, dar din fericire nu s-a întâmplat niciodată asta”, a afirmat românca.

Aspectele pe care le iubește românca la meseria pe care o practică

Femeia mărturisește că posibilitatea de a cunoaște atâția oameni este una dintre cele mai bune lucruri pe care i le oferă jobul. Nu doar pasagerii sunt cei care dau savoare meseriei de șofer, ci și colegii, pe care îi percepe ca pe o familie.

„Ce iubesc la acest job este că ajung să cunosc multe persoane. Dacă lipsesc de pe traseu, mă întreabă unde am fost și dacă sunt bine. Am și pasageri cu deficiențe de auz și am vrut să pot comunica mai bine cu ei, așa că am învățat limbajul semnelor. Acum știu destul de bine să le fac semnele de bază și să îi salut.

Îngrijorările mele legate de a fi tratată diferit ca femeie au dispărut aproape complet. La garaj este ca o familie; uneori îmi ia 20 de minute să plec după tură pentru că stau de vorbă cu colegii mei în sala de odihnă.

Cea mai grea perioadă pe autobuz a fost în timpul pandemiei de Covid, când a trebuit să port mască toată ziua și pasagerii trebuiau să stea distanțați social, ceea ce a fost foarte dificil, mai ales că mulți oameni refuzau să-și poarte măștile. Mă bucur că acea perioadă a trecut, a fost oribilă”, a încheiat femeia.