Se dau case gratis! Care este motivul

Se dau case gratis! Care este motivul

Cei peste 4.000 de oamenii fără adăpost din oraşului american Portland, din statul Oregon, vor avea un acoperiș deasupra capului datorită unei inițiative inedite a unei agenții guvernamentale.

Pentru aceștia, se vor construi case în grădinile unor locuințe deținute de proprietari care vor să intre în program, potrivit BBC.

Peste 1.000 de oameni au acceptat să îi găzduiască pe oamenii străzii în casele care vor fi construite în curtea lor, de către primărie, pe gratis.

Până la finalul acestui an se dorește construirea a 30 de case, iar dacă programul va da roade, alte 300 de case vor fi ridicate în 2019.

“Nu puteam să donez mulţi bani pentru că nu am mulţi bani. Dar când am auzit de program şi mi-am dat seama că am o grădină care nu este utilizată pentru nimic foarte productiv, a fost perfect”, a precizat Martha Chambers, proprietara unei locuinţe din proiect.

Inițiativa pentru realiyarea acestui proiect aparține agenției The Multnomah Idea Lab, al cărei scop este găsirea unor soluții inedite pentru probleme sociale care macină comunitatea.

“De multe ori, simt ca şi cum există o părere potrivit căreia problema persoanelor fără adăpost nu este una maleabilă şi că nu poate fi rezolvată în timpul vieţii noastre. Sunt cu totul împotriva acestei idei. Şi cred că răspunsul comunităţii spune că există voinţă”, a explicat Mari Li, managerul proiectului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”