Programul Casa Verde presupune un sprijin de la stat pentru fiecare român care dorește să-și instaleze sisteme fotovoltaice pentru generarea de curent electric. Proprietarii de case pot cere din 9 septembrie bani de la stat pentru a cumpăra și monta panourile.
Românii pot cere de la stat o subvenție pentru a-şi finanţa instalarea de panouri solare fotovoltaice, prin fonduri europene, cu condiţia ca ei să plătească pentru 10% din investiţie. Programul asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de panouri fotovoltaice.
Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), în prima sesiune a Programului ”Casa Verde Fotovoltaice”, au fost declarate eligibile pentru finanţare în jur de 13.000 de proiecte, în sumă totală de 252 de milioane de lei.
La începutul lunii august, bugetul programului a fost suplimentat cu peste 500 de milioane de lei, bugetul total al programului ajungând la aproximativ 656 de milioane de lei. Prin acest programul ”Casa Verde”, Guvernul estimează că vor fi finanțate și instalate circa 30.000 de sisteme fotovoltaice.
Programul are ca scop creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin diminuarea consumului de energie și utilizarea surselor regenerabile în locuințe unifamiliale. Consumatorii casnici care şi-au instalat panouri solare nu vor plăti nici impozit, nici TVA, nici accize pentru energia pe care o produc sau o vând, în limita unei puteri instalate de 27 kW.
Banii acordaţi de Guvern vor acoperi costurile panourilor fotovoltaice, invertorul, materialele pentru conexiuni, structura de montaj a sistemului, modul de comunicaţie, contorul inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice şi care permite colectarea şi transmiterea datelor relevante de la distanţă, în format electronic, tabloul electric curent continuu/curent alternativ.
Totodată, sunt finanţate şi cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice, dar şi TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Însă, cheltuielile vor putea fi acoperite din banii statului numai dacă sunt făcute după încheierea unui contract de finanţare nerambursabilă cu autorităţile competente.
Prin programul Casa verde – fotovoltaice nu se acordă bani sau vouchere direct solicitantului, ci prin intermediul instalatorilor validați de autorități. Lista ce conține instalatorii validați a fost publicată recent pe website-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
Dosarele de finanţare pentru noul program se depun exclusiv electronic.
Beneficiază de finanțare solicitantul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are domiciliul în România; este proprietar al imobilului – construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; are acordul tuturor proprietarilor cu privire la implementarea proiectului, în situația în care imobilul este deținut încoproprietate, astfel cum rezultă din cererea de finanțare; imobilul nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti și nu are obligaţii restante la bugetul de stat și la bugetul local.
Pentru înscrierea în programul Casa verde – fotovoltaice, solicitanții vor trebui să prezinte următoarele acte: cerere de finanţare nerambursabila, completata prin tehnoredactare computerizata şi semnata de solicitant, în original; declaraţie pe propria raspundere a solicitantului, completata şi semnata de catre solicitant, în original; copie de pe actul de identitate al solicitantului; extras de carte funciara care sa ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului pe/în care se va realiza proiectul, în original, sau autorizaţie de construire emisa solicitantului, în copie legalizata pentru imobilele aflate în construcţie, valabile la data depunerii; certificat de atestare fiscala privind plata obligaţiilor la bugetul local, în original, valabil la data depunerii dosarului de finanţare, eliberat de catre organele competente de pe raza carora îşi are domiciliul solicitantul și adeverinţa privind existenţa contului bancar al solicitantului finanţarii, emisa de o banca comerciala, în original.