Casa Regală britanică va realiza o statuie în memoria Prințesei Diana. Se împlinesc 23 de ani de la tragicul sfârșit (FOTO)
Luni, 31 august, se împlinesc 23 de ani de la tragicul accident al Dianei, Prinţesă de Wales, prima soție a lui Charles, Prinț de Wales, moștenitorul tronului Regatului Unit.
Statuie în memoria Prințesei Diana
În memoria sa, la Palatul Kensington va fi instalată o statuie, pe 1 iulie 2021, când Diana ar fi împlinit 60 de ani. Inițiativa aparține prinților William și Harry, ducii de Cambridge și de Sussex.
Într-un comunicat pentru presă, Casa Regală a Marii Britanii anunţă că instalarea sculpturii a fost întârziată de pandemia de COVID-19, inaugurarea monumentului fiind amânată pentru anul viitor.
Statuia Dianei a fost creată de artistul Ian Rank-Broadley, cel care a realizat portretul reginei Elisabeta imprimat pe monedele britanice.
Când și de ce a murit Prințesa Diana
Prințesa Diana și-a pierdut viața într-un accident de mașină în Paris, care a șocat nu numai Regatul Unit al MariiBritanii, ci şi restul lumii.
Printeșa Dianaa murit pe 31 august 1997. Teribilul accident de circulaţie este învăluit încă în multe necunoscute, suspectat adeseori de complot şi, mai ales, extrem de amplu mediatizat, chiar şi acum, la mai bine de20 de ani distanţă.
Mașina în care se afla Prințesa Diana cu prietenul ei Dodi al-Fayed, șoferul Henri Paul și bodyguardul Trevor Rhys-Jones s-aprăbușit într-unul dintre stâlpii din tunelul Alma.Dodi al-Fayed și șoferul care conducea mașina au murit la fața locului, în timp ce prințesa de Wales a murit la câteva ore de la producerea groaznicului accident de circulație în care a fost implicată.Prințesa Diana se afla internată în stare gravă la spitalulde la Salpêtrière din capitala franceză.
În mod normal,bodyguardul personal al lui Dodi al-Fayedtrebuia să stea la volanul unei mașini, dar din motive necunoscute a rămas la hotelul Ritz, iar mașina a fost condusă de Henri Paul, șeful serviciului de securitate al hotelului, în care cei doi au petrecut ultima seară a vieții împreună. Pe lângă Diana și al-Fayed, Trevor Rhys Jones, gardianul personal al Dianei, călătorea în Mercedes.
Ultimele cuvinte rostite de Prințesa Diana înainte să moară
Sergentul Xavier Gourmelon, pompierul care i-a acordat primele îngrijiri medicale Prinţesei Diana în momentul accidentului de maşină, a declarat la 20 de ani de la tragedie, care au fost ultimele cuvinte ale mamei prinților William și Harry.
Potrivit acestuia, ultimele ei cuvinte au fost: „Dumnezeule, ce s-a întâmplat?” (My God, what’s happened?)
Pompierul nu s-a gândit o clipă că Prințesa Diana nu va supraviețui pentru că nu observase răni semnificative.
„Vedeam că este rănită serios la umărul drept, dar n-am mai observat alte răni semnificative. Nu avea sânge pe ea. Să fiu sincer, am crezut că va supravieţui. Din câte ştiu eu, era în viaţă când a fost pusă în ambulanţă şi mă aşteptam să trăiască“, a declarat Xavier Gourmelon.