"Casa ororilor", locuința în care un cuplu german atrăgea și tortura femei în cele mai oribile feluri

"Casa ororilor", locuința în care un cuplu german atrăgea și tortura femei în cele mai oribile feluri
Foto: afp.com

Un cuplu german este acuzat că atrăgea femei în casa lor de pe un site cu anunțuri personale de contact, apoi le prindea și le tortura.

Cei doi au ucis cel puțin două dintre ele, au declarat marți autoritățile.

Poliția a declarat că nu exclude ca numărul deceselor să fie mult mai mare, tocmai din această cauză, locuința cuplului a fost numită "casa ororilor", informează AFP.

Wilfried W, în vârstă de 46 de ani, și fosta lui soție, Angelika B, de 47 de ani, au fost arestați săptămâna trecută, fiind acuzați de o femeie care a fost ținută captivă aproape două luni.

Cuplul a fost prins după ce a rănit grav o femeie în vârstă de 41 de ani cu mașina. Ea a murit câteva ore mai târziu, la spital, din cauza unui traumatism cranian.

Marți, procurorii și poliția au declarat că suspectul de sex feminin ar fi luat parte la cel puțin încă o ucidere și la prinderea în capcană a mai multor femei de-a lungul anilor.

Cea de a doua victimă a fost o femeie în vârstă de 33 de ani, al cărui corp a fost păstrat într-un congelator, apoi tăiat în bucăți și incinerat în șemineu lor.

Femeia a murit la 1 august, 2014 ca urmare a unui "abuz fizic sever", în casa din orașul Hoexter, a declarat procurorul-șef, Ralf Meyer.

Meyer a subliniat faptul că anchetatorii nu au putut exclude faptul că mai multe persoane au fost ucise, cu toate că poliția nu a avut nicio dovadă de decese suplimentare.

"Suntem în căutarea mai multe victime care au supraviețuit”, a declarat Ralf Oestermann, șef al diviziei de omucidere.

El a mai spus la o conferință de presă că suspectul de sex masculin a negat toate acuzațiile de abuz și tortură și a pus toată vina pe fosta lui soție.

Cuplul căsătorit în 1999, a divorțat în 2013, iar în același an, bărbatul s-a căsătorit cu o femeie în vârstă de 33 de ani, care a murit mai târziu, a adăugat poliția.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`