Casa Albă a propus alocarea unui buget de un miliard de dolari pentru a finanța inițiativa de a elimina cancencerul, inițiativă lansată de președintele Statelor Unite, Barack Obama.
„Suntem acum într-un punct de cotitură și știința este pregătită pentru un nou efort concertat pe care această inițiativă poate să-l facă”, a precizat președintele american într-un comunicat, preluat de bloomberg.com.
Obama i-a cerut vicepreședintelui Joe Biden să preia conducerea acestei inițiative naționale de combatere a cancerului, numită „Moonshot”, într-un discurs despre starea națiunii.
Un pachet de 195 de milioane de dolari a fost deja alocat Institutelor naționale ale sănătății, iar eforturile de cercetare asupra cancerului vor putea fi inițiate fără întârziere, conform precizărilor unui înalt responsabil al administrației.
Planul lui Obama constă în a cere 755 de milioane de dolari în plus pentru proiectul său de buget din 2017, iar suma este destinată, în special, Institutelor naționale mai sus menționate, precum și agenției medicamentelor, Drug Administration.
„Proiectul nostru urmărește să depășească obstacolele birocratice pentru ca știința să poată ajunge la rezultate”, a precizat Biden. Acesta a scos în evidență că pentru el, este vorba despre o problemă personală, având în vedere că fiul său a murit din cauza unei tumori pe creier la doar 46 de ani.
„În prezent, doar 5% dintre persoanele detectate cu cancer pot beneficia de un test clinic și cei mai mulți nici măcar nu au acces la propriile date medicale. Oncologii care tratează peste 75% dintre bolnavi au un acces limitat la cercetarea de vârf și în domeniile avansate”, a adăugat vicepreședintele american.
Inițiativa are în centru dezvoltarea unui vaccin contra cancerului, dezvoltarea sa precoce, noi abordări pentru eradicarea maladiei, dar și imunoterapia întru întărirea sistemului imunitar cu scopul de a distruge celulele canceroase.