Carne de HIENĂ servită clienților. Unde s-a întâmplat acest lucru și cum a fost posibil așa ceva
Un restaurant din Arabia Saudită a fost închis și amendat dupa ce s-a constatat că acesta servește carne de hienă clienților.
În timpul unei vizite surpriză, oficiali ai municipalității Surat Obaidah au constatat că în zonă erau descărcate alimente care au atras atenția, potrivit unui raport al presi arabe, informează khaleejtimes.com.
Acest lucru a atras suspiciuni din partea autorităților, care imediat au izolat restaurantul și au confiscat carnea care s-au dovedit a fi de hienă.
Un kilogram de carne de hienă ridică costuri enorme, în funcție de vârsta animalului, potrivit unui medic.
Accesta a mai adăugat că în ceea ce privește carnea de hienă nu există nici beneficii pentru sănătate dar nici efectele nocive ale acesteia, așa cum s-a dovedit științific.