Care sunt statele care permit tratarea pacienților asimptomatici infectați cu noul coronavirus la domiciliu și ce recomandă OMS
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă ca toate cazurile confirmate cu noul coronavirus, chiar și cele ușoare, să fie izolate în unități sănătate, pentru a preveni transmiterea și pentru a oferi îngrijiri adecvate. Cu toate acestea, agenția recunoaște că multe țări și-au depășit deja capacitatea de îngrijire a cazurilor ușoare în unități medicale și că autoritățile sanitare ar trebui să acorde prioritate pacienților în vârstă și celor cu forme grave ale bolii.
Care este procedura în România
Până acum în România orice persoană depistată cu noul coronavirus, fie că prezintă simptome sau nu, este internată în unitățile medicale destinate pacienților COVID-19, posibilitatea tratării cazurilor ușoare sau asimptomatice la domiciliu fiind absentă. Doar decizia CCR care a declarat în luna iunie neconstituțională impunerea carantinei și internării prin Ordin de Ministru a blocat temporar acest mod de tratare a pacienților asimptomatici. Cu toate acestea, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că se lucrează la un proiect de lege care să clarifice toate condițiile de carantină și izolare și care să respecte decizia Curții Constituționale.
Tratarea pacienților asiptomatici sau a celor care prezintă forme ușoare ale bolii cauzate de coronavirus la domiciliu reprezintă o regulă în numeroase state, undele dintre ele vecine cu România, cum este cazul Ungariei sau al Bulgariei. Același lucru se aplică și în cazul statelor ale căror sisteme sanitare au fost pur și simplu copleșite de pandemia de coronavirus.
Exemple de state care permit tratarea pacienților asimptomatici la domiciliu
Bulgaria permite tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus acasă, dacă aceștia nu au simptome sau dezvoltă fore ușoare ale bolii. Pentru pacienții testați pozitiv care sunt tratați acasă a fost introdusă inițial o perioadă obligatorie de carantină de 21 de zile, după ce boala dispare. Acest interval de timp este calculat din ziua în care un test iese negativ după ce pacienții au fost tratați acasă.
După ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a stabilit că noul coronavirus este mai rezistent decât arătau datele inițiale, oficialii bulgari au mărit perioada de carantină obligatorie pentru pacienții tratați acasă cu o săptămână, la 28 de zile.
Și în Ungaria, pacienții cu forme ușoare de coronavirus sau care sunt asimptomatici, deși testele au ieșit pozitive, pot fi tratați acasă, dacă medicii decid astfel. Conform celui mai nou protocol, pacienții suspectați de virus și cei aflați sub inspecție medicală sunt raportați la serviciul de sănătate publică telefonic, de către medicii de familie. În cazul în care pacientul este tratat într-un spital sau în orice altă unitate de îngrijire, departamentul de sănătate publică al biroului guvernamental județean trebuie să fie anunțat. Toate cazurile suspecte sunt introduse în sistem de către medicul curant pe un formular de raport de boală infecțioasă.
Toate cazurile de coronavirus sunt izolate de urgență. Dacă, pe baza unei analize de risc efectuate de medici, pacientul are doar simptome ușoare și nu este expus riscului (în funcție de vârstă sau boală cronică), poate fi izolat în casă dacă este posibil acest lucru. Dacă starea pacientului necesită îngrijiri spitalicești, aparține unui grup de risc, sau izolarea la domiciliu nu poate fi realizată (de exemplu din cauza prezenței unui membru al familiei în vârstă), Serviciul Național de Ambulanță va transporta pacientul la un spital.
Încă din primele săptămâni sistemul sanitar din Italia a fost compleșit din cauza cazurilor grave de coronavirus. În aceste condiții pacienții cu forme ușoare au fost tratați acasă de către echipe de medici special formate pentru tratarea și monitorizarea pacienților cu COVID-19 la domiciliu.
Inițial acest sistem a fost aplicat în regiunile din Nord care au fost cel mai grav lovite de pandemia de coronavirus, însă ulterior și alte regiuni au aplicat această strategie care vizează tratarea pacienților cu forme ușoare de COVID-19 la domiciliu.
Și în SUA autoritățile sanitare recomandă și permite ca pacienții asimtompatici să fie tratați la domiciliu, însă decizia finală, în funcție de istoricul medical al pacienților, este luată de către medici.
Persoana cu COVID-19 confirmară în urma testelor de laborator, care nu a avut niciun simptom poate ieși din izolarea de la domiciliu dacă au trecut cel puțin 10 zile de la data primului test de diagnosticare pozitiv COVID-19, iar în urma unui alt test rezultatul a ieșit negativ.
Guvernul spaniol aplică o strategie specială pentru pacienții infectați cu noul coronavirus care nu au simptome și care lucrează în servicii esențiale. Toți fac parte dintr-un flux de transmitere silențioasă a coronavirusului pe care guvernul vrea să îl oprească, astfel încât să nu mai existe focare noi odată cu ridicarea măsurilor de distanțare socială.
Pentru a realiza acest lucru, sunt pregătite două abordări. În primul rând, testarea în masă a populației pentru a localiza toate aceste cazuri. În al doilea rând, pregătirea infrastructurii, astfel încât să poată fi izolate și să nu infecteze oamenii apropiați.
Această strategie prevede izolarea la domiciliu pentru persoanele asimtomatice, doar dacă locuința nu este împărțită cu o persoană mai în vârstă.
Marea Britanie este un alt stat unde se face distincția între formele ușoare ale infecției de COVID-19 și formele grave, existând pentru fiecare un răspuns specific. Protocoalele medicale din Marea Britanie prevăd faptul că o persoană infectată cu COVID-19 poate prezenta boli ușoare, moderate sau severe; Acestea din urmă includ pneumonie severă, afecțiuni respiratorii acute (ARDS) sau șoc septic. În cazul acestor pacienți internarea este obligatorie.
Oficialii britanici din domeniul sanitar recunosc faptul că pentru cei cu boală ușoară, nu poate fi necesară spitalizarea decât dacă există îngrijorare pentru deteriorarea rapidă a stării de sănătate. Toți pacienții care au fost izolați la domiciliu sunt instruiți să se întoarcă la spital dacă prezintă o agravare a bolii.