Care este țara care a interzis plasticul de unică folosinţă pentru a combate poluarea

Care este țara care a interzis plasticul de unică folosinţă pentru a combate poluarea

Problema deşeurilor din plastic este una dintre provocările majore cu care se confruntă planeta noastră.

Pentru a ajuta la combaterea acestei probleme, într-o ţară în care străzile sunt pline de deşeuri, India a impus vineri o interdicție a plasticului de unică folosință, potrivit CNN.

Anunţând această interdicţie, guvernul a respins cererile companiilor din industria alimentară, a băuturilor şi a bunurilor de consum de amâna restricţia pentru a evita perturbările.

A doua cea mai populată ţară din lume interzice plasticul de unică folosinţă

Deșeurile de plastic au crescut semnificativ poluarea în India, a doua țară ca populație din lume. Cererea de bunuri care vin cu produse din plastic de unică folosință, cum ar fi paiele şi tacâmurile de unică folosinţă, a fost alimentată de creșterea economică rapidă.

Cu toate acestea, India, care folosește peste 14 milioane de tone de plastic anual, nu are un sistem de gestionare a deșeurilor de plastic, ceea ce duce la aruncarea pe scară largă a deşeurilor.

Guvernul premierului Narendra Modi a transmis într-o declarație că interdicţia include paiele, tacâmurile, beţişoarele pentru urechi, foliile de ambalaj, beţele de plastic pentru baloane, bomboane şi îngheţată şi pachetele de ţigări, printre alte produse.

PepsiCo, Coca-Cola, precum şi companiile locale Parle Agro, Dabur şi Amul au făcut lobby pentru ca paiele să fie exceptate de la interdicţie, potrivit Antena 3.

Guvernul a eliminat deocamdată pungile de plastic, dar a cerut producătorilor şi importatorilor să-și mărească grosimea pentru a promova reutilizarea. Unii experţi sunt de părere că aplicarea interdicţiei ar putea fi dificilă.

De asemenea, guvernul a decis să înfiinţeze unităţi de control pentru a verifica orice utilizare, vânzare şi distribuţie ilegală a produselor din plastic de unică folosinţă. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, deşeurile de plastic au atins proporţii uriaşe în oceanele lumii, unde se estimează că sunt aruncate 100 de milioane de tone, mai arată sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`