Care este motivul FALS pentru care politicienii britanici continuă să RESPINGĂ un acord de Brexit 

Publicat: 16 03. 2019, 14:00
Sursă foto: hepta.ro

Cu doar cinci zile înainte de un al treilea vot pe acordul de Brexit, o parte a clasei politice britanice şi-a reluat solicitările de revizuire a problemei graniţei dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlandeză, relatează BBC.

Liderul Partidului Democratic Unionist din Marea Britanie a precizat că „doreşte un acord, dar că trebuie să fie acordul bun”. El nu a precizat, însă, exact şi cum ar trebui să arate un „acord bun”.

Poziţia lui este întărită şi de o parte a parte a Partidului Conservator (condus de Theresa May), care sunt nemulţumiţi tot de modul în care s-a tratat problema graniţe dintre cele două teritorii irlandeze (aşa-numitul „backstop”).

Parlamentul britanic va vota, pentru a treia oară, asupra acordului de Brexit, pe data de 20 martie.

Foto: Premierul britanic Theresa May, înainte de al doilea vot pe acordul de Brexit, de marți (sursă foto: hepta.ro)

Problematica graniţei dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlandeză, una falsă

În 1998, Marea Britanie şi Republica Irlandeză au semnat Acordul de la Belfast (supranumit şi „Acordul din Vinerea Mare”) care prevede, printre altele, eliminarea controalelor la graniţă.

Prin urmare, nu poate exista o discuţie serioasă între Regatul Unit şi Uniunea Europeană pe problemă granței dintre cele două teritorii irlandeze.

Asta pentru că, în fapt, Marea Britanie este oricum obligată să nu implementeze controlale la graniţa cu Republica Irlandeză.

Cu toate acestea, problema migraţiei a fost principalul argument al taberei pro-Brexit. Ori, o invocare a Acordului de la Belfast ar invalida însuşi motivul pentru care mulţi britanici au optat să iasă din Uniunea Europeană – altfel spus, s-ar demonstra ca auvotat dintr-unun motiv fals.

Cronologia deciziilor parlamentului britanic de anul acesta

  • Joi 14 martie – Parlamentul britanic respinge ideea susţinerii unui al doilea referendum;
  • Joi 14 martie – Parlamentul britanic aprobă ideea amânării Brexitului;
  • Miercuri 13 martie – Parlamentul britanic se pronunţăîmpotriva unui Brexit fără acord. Votul este, însă, doar consultativ;
  • Marţi 12 martie – Parlamentul britanic respinge şi al doilea acord de Brexit;
  • Joi 14 februarie – Parlamentul britanic respinge şi primul acord de Brexit;