Președintele ales din Statele Unite, Donald Trump, a început deja să pună în aplicare demersuri pentru a pune capăt războaielor într-un timp cât mai scurt, așa cum a promis în timpul campaniei electorale.
Donald Trump a avut o discuție telefonică cu preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas. Președintele ales al SUA s-a angajat să acționeze „pentru a pune capăt războiului”, a anunțat vineri preșidenția palestiniană, conform Știrile ProTv.
În cadrul discuțiilor, preşedintele Abbas i-a urat lui Donald Trump să reuşească şi s-a declarat gata să conlucreze cu el „pentru a se ajunge la o pace justă şi completă fondată pe legitimitatea internaţională”, a precizat preşedinţia palestiniană într-un comunicat.
Donald Trump, care își va începe mandatul pe 20 ianuarie, a subliniat că el „va acționa pentru a pune capăt războiului” și că este pregătit să lucreze cu președintele Abbas, dar și cu părțile vizate în regiune și lume pentru „instaurarea păcii”.
Washingtonul este prinicipalul susținător al Israelului, care luptă împotriva grupării Hamas în Fâșia Gaza din 7 octombrie 2023 și înfruntă Hezbollahul libanez la frontiera sa nordică. Ambele grupări sunt susţinute de Iran.