Carambol cu zeci de mașini și camioane, în Italia / Două persoane au murit și alte 40 au fost rănite

Publicat: 06 02. 2024, 11:10
Sursa foto: Captură video - Twitter (X) - Vigili del Fuoco

Două persoane au murit, iar altele 40 au fost rănite în urma unui carambol în care au fost implicate zeci de mașini.

Evenimentul rutier a avut loc luni dimineața, 5 februarie, pe A21, în provincia Brescia, Italia. Cel puțin 50 de persoane au fost implicate în accidentele produse din cauza vizibilității reduse din cauza ceții dense.

Carambol uriaș în Italia, din cauza ceții dense

Din cauza ceții dense, și operațiunile de salvare au fost afectate, la fața locului acționând zeci de autospeciale de pompieri şi 13 ambulanțe.

Cele două persoane care au decedat ar fi soț și soție. O a treia persoană a fost transportată la spital în cod roșu, altele 18 internate sub cod galben, iar 30 sub cod verde, conform publicației Il Giorno.

Ceața densă a mai provocat un accident pe o altă autostradă. În urma evenimentului rutier, 25 de persoane au fost rănite, două dintre ele fiind grav rănite.

Autoritățile îi roagă pe șoferi să conducă prudent.