Circa 2,3 tone de cocaină, cu o valoare de piață de 184 milioane de lire sterline, adică aproape 213 milioane de euro, au fost găsite într-un transport din Columbia ajuns în Marea Britanie. Drogurile erau ținute în cutii de banane.
E una dintre cele mai mari capturi de droguri din istoria Marii Britanii. Zece oameni au fost arestați în acest caz, dintre care trei au fost puși sub acuzare, informează BBC, care citează date ale Agenţiei Naţionale de Combatere a Criminalităţii Organizate (NCA). Aceasta a mai precizat că transportul a fost interceptat în Portsmouth, iar cantitatea de droguri confiscată.
Operațiunea a fost un efort comun, vreme de o săptămână, al Agenției, a Serviciului de Poliție Metropolitană și a numeroși detectivi.
Agenții erau deja în Portsmouth când a ajuns transportul de cocaină de 41 de paleți. Polițiștii de frontieră au confiscat cantitatea de droguri și au lăsat în loc alte cutii. Paleții au fost transportați apoi în Tottenham, unde trebuiau să ajungă. Poliția a intervenit odată ce au fost strânse suficiente dovezi, inclusiv printr-o supraveghere aeriană.
Imagini surprinse de camerele atașate de polițiști îi arată pe aceștia cum descind în depozitele în care era așteptat transportul de droguri.
Captură-record în Marea Britanie: Cocaină cu o valoare de piață de 213 milioane de euro, găsită în cutii de banane aduse din Columbia
„Aprovizionarea cu cocaină e direct legată de folosirea armelor de foc, de înjunghieri și de exploatarea celor tineri sau vulnerabili”, a explicat John Coles, director în cadrul NCA.
Transportul era echivalentul a mai bine de jumătate din cantitatea de cocaină confiscată într-un an în Marea Britanie.