Captură de pastile Ecstasy în Belgia, în valoare de 1,3 miliarde de euro
Captură de proporții de droguri sintetice în Europa: Substanțe importante pentru fabricarea de pastile Ecstasy, în valoare de 1,3 miliarde de euro, găsite în Belgia.
După 30 de raiduri efectuate în Belgia, Olanda şi Polonia, 11 persoane au fost arestate şi acuzate de deţinere, producere şi trafic de droguri în cadrul unei reţele infracţionale.
Majoritatea produselor au fost descoperite într-un garaj dintr-o suburbie a Bruxelles-ului şi la o fermă din sudul Belgiei.
Un purtător de cuvânt al procuraturii federale belgiene, Wenke Roggen, a anunţat că aceasta a fost cea mai mare captură de acest tip efectuată vreodată în Belgia şi una dintre cele mai mari din Europa.