Eveniment - 15 nov, 07:29
Michel Martelly, cântăreţ popular în vârstă de 50 de ani, este noul preşedinte haitian, care îl va succede pe preşedintele Rene Preval la conducerea ţării, timp de cinci ani, noteză site-ul Khaleejtimes.
Martelly a câştigat alegerile prezidenţiale în Haiti cu 67,57% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Mirlande Manigat, a obţinut 31,74% din sufragii.
Cântăreţul a promis că va pune punct sărăciei cu care Haiti se confruntă şi va încerca să diminueze tristeţea cetăţenilor, care resimt efectele cutremurului de anul trecut. În continuare sute de mii de haitieni locuiesc în taberele de corturi amplasate de autorităţi.